URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iulie 2010, 17:28

Finanţele lucrează şi sâmbătă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Funcţionarii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor (DGFP) vor lucra sâmbătă, 31 iulie, cu program normal. "Toate administraţiile fiscale din teritoriu vor avea program de lucru cu publicul între orele 9 şi 15. Măsura a fost luată în vederea preluării documentelor agenţilor economici care doresc să se înscrie în Registrul Operatorilor Intracomunitari", a declarat pentru BIHOREANUL, Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al DGFP Bihor.

Conform Ordonanţei de Urgenţă 54 din 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare cum ar fi livrări de bunuri, prestări de servicii şi altele vor trebui să se înscrie obligatoriu în Registrul Operatorilor Intracomunitari (ROI). Registrul se înfiinţează începând cu 1 august iar persoanele care nu sunt înscrise nu au cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare chiar dacă sunt înregistrate oficial ca fiind plătitoare de TVA. Efectuarea de operaţiuni intracomunitare fără înscrierea în ROI se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.

Deşi termenul limită pentru înscriere este data de 31 iulie, din cei 2.700 de agenţi economici bihoreni înregistraţi ca făcând operaţiuni intracomunitare până la 28 iulie au făcut demersuri pentru luarea în evidenţele ROI puţin peste 1.500. Angajaţii finanţelor se aşteaptă ca reprezentanţii celor circa 1.200 de firme care nu s-au înscris încă în registru să lase acest lucru pe ultima clipă şi să se prezinte la ghişee în cursul zilei de sâmbătă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON