URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
22 Februarie 2011, 09:40

Dezbatere publică pentru facilităţile privind reabilitarea termică a blocurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria vrea să încurajeze asociaţiile de proprietari care, din lipsă de fonduri, nu au fost cuprinse în programul de reabilitare termică a blocurilor finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, să suporte lucrările de termoizolare din fonduri proprii.

Pentru a sprijini asociaţiile de proprietari, municipalitatea şi-a propus să suporte din fondurile bugetului local documentaţia de reabilitare termică, să elibereze gratuit certificatul de urbanism, autorizaţia de construire şi avizele operatorilor de servicii publice şi să scutească pentru o perioadă proprietarii spaţiilor din blocurile reabilitate termic de plata impozitelor pe locuinţe.

Conform unui comunicat al municipalităţii proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind acordarea acestor facilităţi va fi postat începând din 22 februarie 2011, pe site-ul www.oradea.ro la secţiunea Dezbateri Publice, urmând ca dezbaterea publică să aibă loc pe data de 10 martie 2011, ora 16, în Sala Mare a Primăriei.

Orădenii care doresc să facă sugestii şi propuneri o pot face în scris la camera 23 parter, telefonic la numărul de telefon 0259-408.862, persoană de contact Micu Cristalin, sau pe adresa de e-mail micucristalin@yahoo.com.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
da ce sa spun
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului in colaborare cu MEDIUL sa faca ceva cu ZGOMOTUL, praful si poluarea si pe urma sa realiteze termic daca va fi cazul , practic sa atifoneze soselele care trec pe langa blocuri si sunt ff circulate tot curentu se datoreaza si presiunii facute de mijloacele de transport - MERGETI in BUDAPESTA sa vedeti ce INGINERIE simpla au aplicat, si in plus ati spus ca vom avea cadura asigurata prin apa termala deci cate PROIECTE faceti pana la uram NICIUNUL ?
Postat 22 Februarie 2011, 11:19 de un cetatean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ziua Diasporei: Loredana şi-a cântat hiturile şi a plusat cu o piesă bihorenească învăţată de la Cornel Borza, pe scena din Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON