URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
13 Iunie 2011, 10:43

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC Compania de Apă Oradea SA îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna iunie 2011, citirea contoarelor de branşament se va face după următorul program: luni, miercuri şi vineri între orele 8 şi 16, iar marţi şi joi între orele 10 şi 18.

Marţi, 14 iunie

Particulari ORADEA: Republicii de la nr.14 la nr.42, Remenyik Sandor, Parcul Petofi, Treboniu Laurean, Petru Rareş, Romaniţei, Dorobanţilor, Ilie Cristea, Iuliu Maniu de la nr.25 la nr.43, Rimonoczy Kalman, Bobâlnei, Pelinului, Vlădeasa de la nr.44 la nr. 72/B, Alexandru Roman, Cuza Vodă de la nr.19 la nr.41

Cişmele populaţie ORADEA: Mihai Eminescu, Corneliu Coposu, Leningradului, Crivăţului, Gurghiului

Particulari BĂILE FELIX de la nr.62 la nr.90


Miercuri, 15 iunie

Particulari ORADEA: Republicii de la nr.6 la nr.13, General M. Berthelot, Ion Heliade Rădulescu, Andrei Mureşan, Parcului, Iuliu Maniu de la nr.44 la nr.82, Bradului, Belşugului, Henrik Ibsen de la nr.2 la nr.34/A, Cuza Vodă de la nr.42 la nr.64/B

Cişmele publice ORADEA

Particulari BĂILE FELIX de la nr.91 la nr.112


Joi, 16 iunie

Particulari ORADEA: Ecaterina Teodoroiu, Aleea Ştrandului, Piatra Craiului de la nr.1 la nr.17, Samuil Micu Klein, Semenicului, C.A. Rosetti, Jokai Mor, Constantin Mille, George Washington, Henrik Ibsen de la nr.35 la nr.67, Cuza Vodă de la nr.65 la nr. 89/B, Semenicului

Agenţi economici ORADEA: Louis Pasteur, Olteniei, Aleea Ştrandului, Magnoliei, Şirul Canonicilor, Ştefan cel Mare, Bihorului, Lacu Roşu, Piaţa Tineretului, Eftimie Murgu, Piaţa Velenţa, Războieni, Seleuşului, Peţei, Ştefan Zweig, Depozitului

Cişmele publice ORADEA

Particulari BETFIA de la nr.1 la nr.73 şi nr.199


Vineri, 17 iunie

Particulari ORADEA: Aurel Lazăr, Parcul I.C. Brătianu, Schiff Erno, Episcop Mihai Pavel, Jean Calvin, Lunei, Ion B. Deleanu, Aurel Vlaicu, Salciei, Henrik Ibsen de la nr.68 la nr.120, Zambilelor, Magheranului

Agenţi economici ORADEA: Republicii, Mihai Eminescu, Barbu Petriceicu Haşdeu, Predeal, Piaţa Rogerius, Târnavelor, Tarcăului, Menumorut, Mierlei, Lotrului, Clujului, Gutenberg, Barierei, Ogorului

Cişmele publice ORADEA

Particulari BETFIA de la nr.78 A la nr.199

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar să ne contacteze la numerele de telefon 0259 - 436909 sau 0259 - 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
SC Compania de Apă Oradea SA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3637 RON
  • 1 EUR = 4.8297 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON