URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
02 Noiembrie 2009, 16:25

Hoţii care au spart şcoala din localitatea Şerani au fost prinşi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autorii spargerii comisă în noaptea de 26 spre 27 octombrie la şcoala din localitatea Şerani au fost prinşi, vineri, în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale şi a celor din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, inspectorul Alina Dinu.

"Cei trei sunt suspectaţi că au sustras bunuri în valoare de 20.000 de lei din şcoala respectivă iar după comiterea faptei, la adăpostul întunericului, ar fi transportat toate bunurile furate, calculatoare, foto-copiatoare, un fax şi altele, cu un autoturism, la domiciliul altor doi tineri, unul din localitatea bihoreană Gepiu şi unul din Municipiul Oradea. Bunurile sustrase au fost descoperite de poliţiştii orădeni şi recuperate integral", a declarat, luni, şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, inspectorul Alina Dinu.

În urma cercetărilor, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au stabilit că la o zi după spargerea comisă în Bihor, cei trei tineri au comis o faptă similară şi în Sălaj. "Dintr-o şcoală din localitatea Făgetu au fost sustrase atunci, prin efracţie, diverse bunuri, printre care şi un calculator, care a fost recuperat de poliţiştii bihoreni de la suspecţi", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Cei trei hoţi, Gabriel Păluţ, (21 ani) Viorel Bărcan (20 ani) şi Raul Ghiuro (20 ani), au fost arestaţi pentru 29 de zile sub acuzaţia de furt, măsură menţinută, luni, şi de Tribunalul Bihor."Cei trei inculpaţi au atacat măsura dispusă de Judecătoria Aleşd, prin recurs, la Tribunalul Bihor iar instanţa a decis menţinerea măsurii arestării dar a redus-o cu o zi", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, judecătorul Cristian Monenci.

Păluţ, Bărcan şi Ghiuro au fost depuşi în Arestul IPJ Bihor, iar cercetările sunt continuate de Poliţia Municipiului Aleşd, unde au fost predate şi bunurile recuperate, pentru a fi restituite proprietarilor.

Şcoala din localitatea Şerani a fost spartă în noaptea de 26/27 octombrie iar hoţii au sustras opt calculatoare, două foto-copiatoare, un fax şi alte bunuri, provocând un prejudiciu total de aproximativ 20.000 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON