URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 23 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenii care ne dictează vieţile prin munca lor de zi cu zi ar trebui să înţeleagă un lucru foarte simplu şi uşor de înţeles - că atunci când iau decizii politice, administrative sau economice, ele vor influenţa momente esenţiale pentru unii oameni. Ca să nu credeţi că fac retorică goală, vă povestesc o întâmplare măruntă şi uriaşă, deopotrivă, petrecută săptămâna trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Mai 2011, 11:23

240 de bănci noi montate în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea a achiziţionat un număr de 529 de bănci la preţul de 480 lei bucata de la firma S.C. Lavitex Prod S.R.L. din judeţul Prahova, spre a fi montate pe străzile orădene.

Joi dimineaţă a ajuns un lot de 240 de bănci, prilej cu care a şi început montarea lor pe străzile: Calea Aradului, intersecţie cu Octavian Goga (10 bucăţi), Calea Aradului intersecţie cu Vlădeasa (5 bucăţi), Calea Aradului intersecţie cu H.Ibsen (5 bucăţi), B-dul Decebal zona Bisericii Emanuel (10 bucăţi), Splaiul Crişanei (14 bucăţi), str. Meşteşugarilor, nr. 71 (8 bucăţi), în faţa Liceului Sportiv (5 bucăţi), zona Dragoş Vodă (12 bucăţi).

"Până la sfârşitul acestei săptămâni, băncile vor fi montate şi în restul locaţiilor, respectiv: Aleea Călinului, str. Războieni, str. Borsecului în locul de joacă, Onisifor Ghibu în locul de joacă, str. Agricultorilor la intersecţie cu F. Hubic în locul de joacă, , Mareşal Averescu zona promenadei, Pod Dacia zona Averescu, str. Principatelor Unite, B-dul Decebal", se arată într-un comunicat trimis joi de municipalitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2921 RON
  • 1 EUR = 4.7432 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON