URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Septembrie 2010, 19:09

Tokes nu se lasă: l-a invitat din nou pe Dalai Lama în România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de biroul de presă al vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, Dalai Lama, pe numele său civil Tendzin Gyatso, a efectuat cea de-a şaptea vizită în Ungaria, în cadrul căreia luni s-a întâlnit şi cu Tokes timp de aproximativ 40 de minute. "În primul rând, Tőkés i-a dăruit Sfinţiei Sale o plăcuţă cu imaginea lui Kőrösi Csoma Sándor, de origine secui, cel care a realizat primul dicţionar englezo-tibetan, ajutând ca Occidentul să cunoască mai bine cultura Tibetului", se arată în comunicat.

Totodată, fostul episcop l-a invitat din nou pe liderul spiritual tibetan să efectueze o vizită în România şi şi-a exprimat regretul că Dalai Lama nu a putut anul acesta să fie oaspetele casei natale a lui Kőrösi Csoma Sándor. "Sfinţia Sa a catalogat drept regretabil comportamentul de servilism la adresa Chinei de care a dat dovadă diplomaţia românească şi i-a dat asigurări lui Tőkés László că îi va onora, bucuros, inviţia, de îndată de autorităţile române îl primesc în ţară", precizează comunicatul.

Drept urmare, Tokes şi-a asumat responsabilitatea faţă de Dalai Lama de a interveni pe lângă preşedintele României, Traian Băsescu, şi pe lângă Guvernul României pentru ca vizita liderului budist la casa natală a lui Kőrösi Csoma Sándor să se desfăşoare în bune condiţii.

De asemenea, Tokes l-a lăudat pe Dalai Lama pentru "lupta nezdruncinată, dar paşnică, pe care o duce de multe decenii în numele respectării drepturilor omului şi a păcii" şi l-a asigurat de tot sprijinul său, "având în vedere că, în continuare, autorităţile chineze, se străduie să distrugă, prin metode brutale, dorinţa de libertate a poporului tibetan, iar guvernul urmăreşte să influenţeze Tibetul în mod categoric şi să izoleze această ţară, din punct de vedere informaţional, de restul lumii".

La rândul său, Dalai Lama, după o prezentare a situaţiei din Tibet, l-a rugat pe vicepreşedintele Parlamentului European să facă demersuri pentru ca o comisie a PE să efectueze o vizită de documentare în Tibet, "deoarece arma cea mai eficace împotriva regimurilor totalitare - aşa cum s-a dovedit şi în cadrul luptei din 1989 împotriva regimului Ceauşescu - este ca informaţiile să ajungă la publicul larg, în mod transparent".

La finalul discuţiilor, potrivit aceluiaşi comunicat, Dalai Lama i-a dăruit lui Tőkés László cartea sa "Pe drumul spre fraternitatea dintre religii".

În luna aprilie, liderul spiritual al Tibetului i-a confirmat lui Laszlo Tokes că acceptă invitaţia sa la o vizită de două zile în Transilvania. Vizita trebuia să aibă loc acum, când Dalai Lama s-a dus în Ungaria, însă Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat, spunând că România "recunoaşte principiul existenţei unei singure Chine, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Populare Chineze şi apartenenţa Tibetului la aceasta". Drept urmare, liderul spiritual tibetan a declinat ulterior invitaţia fostului episcop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Inca o carte utila pentru dl. Tokes: ”Voievodatul Transilvaniei”, de Stefan Pascu.
I. ”Totodată, fostul episcop l-a invitat din nou pe liderul spiritual tibetan să efectueze o vizită în România...”. 1. De cand dl. Tokes este Presedintele, sau Primul ministru al Romaniei? II. Faptul ca nu vlahii/blachii/românii au ocupat Ardealul de la unguri, ci viceversa, este un fapt binecunoscut si recunoscut, cu exceptia unor iredentisti! 1. Pe cand o comisie profesionista și imparțială PE, deci ne-iredentista, care sa analizeze/constate cum o duc romanii minoritari, din unele judete ale Ardealului?
Postat 23 Septembrie 2010, 23:36 de Anonymus
idiot
popa prostu !
Postat 22 Septembrie 2010, 06:59 de gmt
drepturi
In Romania, ungurii se bucura de toate drepturile, au reprezentanti inclusiv in Parlamentul European. Budistul nu vede diferenta ? Cat despre tokes, are obrazul gros, ca talpa bocancului. RUSINE !
Postat 22 Septembrie 2010, 01:10 de com
cretini separatisti, autonomisti.
Nimic nou....tokes e un cretin !
Postat 22 Septembrie 2010, 01:06 de vizita
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON