URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
28 Martie 2011, 17:07

Tokes: Adrian Severin ar trebui să se retragă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes a susţinut, luni, o conferinţă de presă la Oradea, în care a vorbit despre cazul lui Adrian Severin, europarlamentar acuzat de corupţie. "Dacă mă gândesc la corupţia care caracterizează perioada post-comunistă şi, printre altele, partidul post-comunist socialist, nu ar fi trebuit să mă surprindă cazul domnului Severin", a declarat Tokes.

"Ca europarlamentar, mi-e ruşine de această situaţie, pentru că nu este vorba doar de PSD sau de o fracţiune oarecare din sânul Parlamentului European, ci de renumele ţării noastre. Ne compromite pe toţi, chiar în această perioadă când integrarea în sistemul Schengen a fost împiedicată, printre altele, din cauza corupţiei din ţară", a mai spus vicepreşedintele Parlamentului European.

Întrebat de jurnalişti ce ar trebui să facă Adrian Severin în această situaţie, Tokes a răspuns că ar trebui să se retragă, atât din Parlamentul European, cât şi din viaţa politică. "Şi preşedintele partidului său l-a sfătuit să renunţe la a fi membru al partidului. Politicienii din vest îşi dau seama ce trebuie făcut în astfel de situaţii, numai Severin nu îşi dă seama", a declarat Laszlo Tokes, amintind că doi europarlamentari implicaţi în acelaşi scandal de corupţie şi-au dat demisia.

În acest context, vicepreşedintele Parlamentului European a mai spus că apreciază lupta anti-corupţie din Ungaria "un exemplu pentru toată lumea". "Până când nu ne lepădăm de corupţie, nu avem nicio şansă să ieşim din criză", a declarat europarlamentarul. Tokes a adăugat că "ar fi de dorit să se facă descoperiri şi în corupţia probabil existentă în UDMR".

"Este de neînchipuit că în ultimii 20 de ani UDMR ar fi fost scutit de corupţie. Este foarte probabil că făcând parte din diferite coaliţii guvernamentale din 1996 încoace, UDMR s-a implicat cu celelalte partide româneşti pe planul corupţiei, numai că din diferite motive nu se vorbeşte despre acestea", a declarat Laszlo Tokes.

Vicepreşedintele Parlamentului European a mai spus că "este chiar ciudat" că UDMR a ales să ţină congresul naţional la Oradea, unde are reşedinţa UDMR Bihor, filială unde Tokes bănuieşte că există cazuri de corupţie. Argumentul său a fost cazul proiectului Centrul Ady Endre, care trebuia realizat în satul sătmărean Ady Endre.

"Proiectul a fost câştigat de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, dar a fost furat de UDMR Bihor, de clica Kiss Alexandru (n.r. preşedintele UDMR Bihor) - Biro Rozalia (n.r. vicepreşedinte UDMR Bihor şi viceprimar al Oradiei) - Szabo Odon (n.r. preşedinte executiv UDMR Bihor), care s-a folosit în mod nedemn de banii contribuabililor maghiar", a declarat Tokes. În urmă cu o lună, conducerea Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania acuza liderii locali ai UDMR Bihor că au transformat centrul în gazda unor baluri anuale ale Uniunii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Tokes maghiar sau roman?
In primul rand TOKES este cel care ar trebui sa se retraga deoarece are acum si cetatenia maghiara! Daca este europarlamentar ce tara mai reprezinta ACUM?
Postat 28 Martie 2011, 22:27 de Ionen
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON