URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
02 Octombrie 2010, 14:40

Toamna Orădeană merge mai departe! Budău nu a amendat Primăria (FOTO)

Toamna Orădeană merge mai departe! Budău nu a amendat Primăria (FOTO) Toamna orădeană merge mai departe! Budău nu a amendat Primăria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce marţi directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mircea Gelu Budău, avertiza că dacă inspectorii vor găsi nereguli mari la Festivalul Vinului şi Târgul Pălincarilor, care se desfăşoară în acest weekend în Parcul 1 Decembrie, în cadrul Toamnei Orădene, ar putea amenda Primăria, care e organizatoarea evenimentului prin Casa de Cultură a Municipiului, cu 100.000 de lei sau chiar opri manifestările, acesta a încheiat controlul efectuat sâmbătă dimineaţă fără nicio sancţiune la adresa organizatorilor.

În regulă

"Nu avem de ce să amendăm Primăria", a declarat Budău după ce a controlat câteva tarabe. "Organizatorii au asigurat containere cu apă şi sursă de alimentare cu curent pentru comercianţi", a constatat acesta. În plus, directorul s-a asigurat că în Parcul 1 Decembrie există toalete ecologice şi a aflat de la comercianţi că au unde să-şi arunce resturile.

În timpul controlul, Mircea Gelu Budău a afirmat că acţiunea nu a fost făcută dintr-o luptă politică între PNL, partidul primarului Ilie Bolojan, şi PD-L, partidul din care face el parte. "N-a vrut nimeni să amendeze Primăria. În fiecare an am făcut controale şi am dat amenzi, dar anul acesta la Top Expo nu exista nici măcar sursă de alimentare cu apă şi, oricum, şi acolo am dat doar avertismente", a adăugat Budău.

Comercianţii n-au scăpat

Dacă organizatorii şi-au făcut treaba aşa cum trebuie, la unele dintre tarabele de pe aleile Parcului 1 Decembrie inspectorii sanitari au descoperit mai multe nereguli. Astfel, unul dintre comercianţi vindea caltaboşi făcuţi în casă, iar directorul DSVSA a ordonat ca aceştia să fie acoperiţi cu degresant şi aruncaţi, alţii nu aveau termometre, mănuşi, halate sau nu manipulau produsele de origine animală corespunzător.

Totuşi, în majoritatea cazurilor, inspectorii au stabilit că actele de provenineţă, carnetele de sănătate şi certidicatele de calitate ale cărnii au fost în regulă. La sfârşitul controlului, directorul Budău a anunţat că vor fi aplicate patru amenzi pentru "manipularea necorespunzătoare a produselor de origine animală", sancţiunea fiind de 600 de lei pentru persoane fizice şi de până la 2.000 de lei pentru persoane juridice.

În ceea ce priveşte băutura vândută la târg, toată avea acte de provenienţă însă niciunul dintre comercianţii de pălincă nu aveau semnat protocolul obligatoriu cu DSVSA, care îi îndreptăţea să vândă la acest târg. "Pentru că sunt la prima abatere, îi vom sancţiona doar cu avertisment", a spus unul dintre inspectorii sanitari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Budau arata a porc
Pai se vede pe budau cat de rau o duce si spagi ia... arata ca un PORC umflat. Ia sa ii verifice careva rudele sa vada ce averi au... o cireada de porci scarbosi!
Postat 15 Octombrie 2010, 16:11 de afcds
Don Budau, intre palinca conforma și raportări (+amenzi) ”mărețe”!
I. De la numirea dvoastră la DSVSA Bihor, în funcția de director plin, cum ati monitorizat calitatea reala a sortimentelor de distilate naturale din fructe comercializate in judetul Bihor? Concret: 1. Cum ati verificat faptic/eficient: a) continutul în: metanol; cianuri (acid cianhidric); metale grele; indulcitori; coloranți(zahar caramelizat s.a.), sau aromatizanti? b) conditiile de fabricatie si de depozitare a palincii; c) calitatea apei tehnologice utilizate? d) trasabilitatea? 2. Cate prelevari de probe de palinca ati facut? Evident ca pentru analize faptice si conforme! In cazul acestor, eventuale, analize s-au gasit neconformități? II. In loc de concluzii. Don Budau & Co.: 1. Si un tantalau stie da o amenda. Cu activitatea preventiva este mai greu! 2. De la cadre didactice universitare(!?), sau (si) cu ”Stefan Gheorghiu” la CV, din structurile de control, asteptarile celor care va asigura salariul (contribuabilii) sunt ceva mai mari, adică normale. 3. "Protocoale obligatorii" = siguranță alimentara conforma? PS. ”Multe succesuri!”
Postat 04 Octombrie 2010, 11:52 de stefan
PDL incotro?
ADIO PDL BIHOR SAU PDL DE ORI UNDE AI FIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII .... SA NU MAI AUZIM DE VOI ... RUSINE ...
Postat 03 Octombrie 2010, 20:08 de niarda sirc
Clica
Budau asta sa se amendeze pe el, ca sfideaza niste legi bunul simt!
Postat 03 Octombrie 2010, 00:30 de Avus Blau
Don Budau și palinca de Bihor. (II)
I. "În ceea ce privește băutura vândută la târg, toată avea acte de proveniență însă niciunul dintre comercianții de pălincă nu aveau semnat protocolul obligatoriu cu DSVSA, care îi îndreptăţea să vândă la acest târg." 1. Completare legislație: Ordin ANSVSA nr. 111 din 16 decembrie 2008 (modificat) și Norma ANSVSA din 16 decembrie 2008, deci 1 an și 9 luni. 2. Si în aceste situații se putea acționa preventiv.
Postat 02 Octombrie 2010, 23:00 de stefan
Don Budau si palinca de Bihor.
I. ”În ceea ce privește băutura vândută la târg, toată avea acte de provenienţă însă niciunul dintre comercianţii de pălincă nu aveau semnat protocolul obligatoriu cu DSVSA, care îi îndreptăţea să vândă la acest târg.” 1. Dle Budau: despre Anexa 1 la Ordinul ANSVSA nr. 203/2007, continuat cu Ordinul ANSVSA nr. 113/2008 (modificat), ati auzit? Daca da, cum explicati faptul, ca dupa 2 ani si 9 luni, mai sunt producatori (implicit si comercianti) de palinca, nu au fost autorizati pe linie de siguranta alimentelor? 2. Daca in cazul, unor ingineri-inspectori competenti, care au actionat conform (deci si legal + apolitic), dar incomozi pentru anumiti sefi, numiti pe baza de ...concurs (Budau, Lung, Pantea F.), i-ati ”premiat” cu dosare ”beton” (neprelungire contract de munca s.a.), cum veti proceda in cazul celor doi sefi de la Siguranta alimentelor, care nici pana la aceasta data nu au finalizat inregistrarea tuturor producatorilor, deci/dar si a comerciantilor de palinca? Cam ce valoare vor avea stimulentele si premiile pe care le vor primi pe 2010? II. Pentru activitatea de identificare, monitorizare si control eficient, a productiei si desfacerii palincii (inclusiv dpdv calitativ): calificativ nesatisfacator! PS Sistemul ”Plicul/portbagajul/obrazul gros”, stie de ce! ”Multe succesuri!”
Postat 02 Octombrie 2010, 22:17 de stefan
dubla masura
Pana si un balci este politizat. Legea are dubla masura. anul trecut la expo au fost amendati firmele din Ungaria caci aveau ciolanul mai mare decat micul local. Anul acesta TOP Expo fost avertizat desi nu a asigurat curent si apa ca anul trecut organizatorii caci el avea sustinerea politica necesara. cat priveste parte fiscala legata de taxe pe tuica si vin si case de marcat , s-a trecut cu vederea caci aceasta manifestare etnomanelista este cea care aduce voturi. Sa nu fiu inteles ca instigator, doar detest dubla masura de partid
Postat 02 Octombrie 2010, 21:57 de abrudan
mare minune
Mare minune!E prima data cand spagarul Budau e fara geanta de carat la el.Sau poate de cand e director primeste cadouri mai mici dar mai valoroase.Oricum cred ca toti palincarii avertizati stiu unde si cat sa dea.Eu credeam ca se ocupa cu siguranta alimentelor,iar palinca este bautura alcoolica acizabila si nu aliment.Eu cred ca ar trebui sa verifice prezervativele cu gust de capsuni sau banane sa vada daca gustul e conform,sau chilotii comestibili ca sunt aliment.
Postat 02 Octombrie 2010, 18:24 de tero
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON