URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Mai 2014, 19:48

Vodafone ar cumpăra o parte din serviciile RCS&RDS pentru o sumă uriaşă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ştire şoc, publicată miercuri, de jurnalistul Robert Turcescu, pe pagina sa de Facebook: operatorul de telefonie Vodafone ar urma să preia, pentru o sumă uriaşă, o foarte mare parte din obiectul companiei orădene RCS&RDS.

"O informatie pe care o public aici in EXCLUSIVITATE si care va provoca schimbari majore pe piata de telecomunicatii din Romania, dar si din regiune: Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date!", anunţă jurnalistul, declaraţia sa fiind deja preluată de presa centrală.

"Intre cele doua companii a fost semnat un precontract, iar tranzactia finala se invirte in jurul sumei de 1-1,5 miliarde de euro. Vodafone devine astfel cel mai mare jucator pe piata telecom din regiune, dand o lovitura puternica principalului competitor, Orange", susţine Robert Turcescu.

Contactaţi de HotNews.ro, reprezentanţii Vodafone au spus ca nu comentează subiectul, în vreme ce reprezentantii RCS&RDS nu au putut fi contactaţi.

Informaţia vine după ce în urmă cu o lună, Vodafone România şi RCS&RDS au încheiat un acord de roaming naţional, valabil pe o perioadă de doi ani. Asta înseamnă că clienţii Digi Mobil vor putea trece în reţeaua Vodafone, atunci când nu au semnal la mobil.

Pe de altă parte, în urmă cu două săptămâni, operatorul a lansat o ofertă fără concurenţă: abonamente de telefonie mobila cu minute nelimitate catre orice retea nationala cu doar 5 euro!

Citiţi pe această temă şi articolele:

RCS&RDS îşi extinde acoperirea reţelei mobile printr-un acord de roaming naţional cu Vodafone

RCS&RDS introduce abonamente cu convorbiri nelimitate în orice reţea naţională de la 5 euro lunar

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON