URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2022, 10:06

Betoane sau clorofilă?

Betoane sau clorofilă? (Foto: generic, arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a lansat un nou front de discuţii, după ce mai mulţi copaci falnici au fost tăiaţi în zona Sovata pentru a face loc unei piste de pump-track, unde tinerii biciclişti să se dea peste cap cu ajutorul unor dâmburi artificiale din beton.

Dacă tinerii jubilează (s-a văzut ce succes are pista de lângă Jumbo), cei mai în vârstă nu sunt prea încântaţi că dispar pomii, că deh, ei se gândesc mai des la locurile cu verdeaţă.

De când e lumea, în spaţiile înguste dintre blocuri a fost o luptă între copiii care băteau mingea şi vârstnicii care băteau covoarele.

Şi pe mine mă enerva grozav vecinul care ne spărgea mingea dacă o dădeam peste gard, la fel cum nu suportam că trebuie să facem linişte după-masa, ca să se poată odihni pensionarii care oricum puteau să doarmă toată ziua.

Acum am trecut de partea celor care vor mai multă linişte şi umbră, dar pot spune că în ambele ipostaze am avut dreptate.

Cred că e loc pentru toată lumea, dar Primăria trebuie să fie mai atentă la modul în care conservă patrimoniul forestier municipal.

Dacă zonele de cartier au fost deja definitivate în ce priveşte reţelele, parcările şi alte amenajări, n-ar strica să se declanşeze o campanie de împădurire a oraşului. Nu o simplă plantare de pomi răzleţi, din care jumătate sunt jumuliţi de idioţii puşi pe distrugere. Ci de împădurire.

Minunatele sălcii de pe malul Crişului sunt bătrâne şi distruse de vreme, iar noi ne-am complăcut să punem nişte vlăstare subţiri din care nu au rezistat decât foarte puţine. Nu la asta trebuie edilii să facă economii!

Să facă bine să planteze copaci mai maturi, pentru că pe mulţi dintre orădeni îi lasă rece că arborii plantaţi acum vor da umbră peste 25 de ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pacat ca se pune problema antagonistic.
Atat tinerii cat si batranii trebuie sa inteleaga necesitatile comunitatii. Din pacate atat primaria cat si jurnalistii au o abordare conflictuala. Primaria prin decizii proaste. Jurnalistii prin articole dezbinatoare. In cazul de fata, se putea gasi solutii mai bune. Putea fi sacrificat malul stang (partea spre Iosia) si acoperit cu tartan, oricum alergatorii de anduranta prefera portiunea aia, mai putin circulata. Acum se depun eforturi de a salva arborii din calea pistei, ocolindu-i, ceea ce va face pista si mai ridicola. O decizie proasta, negandita, nedezbatuta, o atrage pe alta.
Postat 17 Mai 2022, 10:38 de CalinWn
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON