URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iunie 2020, 07:53

Bazin didactic de înot în Ioşia şi bază sportivă pe Calea Clujului. CNI urmează să lanseze licitaţiile, anunţă primarul Ilie Bolojan

Bazin didactic de înot în Ioşia şi bază sportivă pe Calea Clujului. CNI urmează să lanseze licitaţiile, anunţă primarul Ilie Bolojan (foto: cni.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În şedinţa de joi a Consiliului Local au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, proiectele care presupun predarea către Compania Naţională de Investiţii a amplasamentelor pe care CNI va construi în Oradea un bazin didactic de înot, respectiv o nouă bază sportivă. 

"Cu aceste hotărâri predăm practic amplasamentele cu toate studiile şi avem un angajament de la Compania Naţională de Investiţii că în iulie vor demara licitaţiile", a precizat, în plen, primarul Ilie Bolojan. 

Este vorba, concret, despre un bazin didactic de înot ce va fi ridicat în Ioşia, pe strada Cazaban nr. 47, în apropierea Arenei Antonio Alexe. Terenul pe care municipalitatea îl predă către CNI pentru realizarea investiţiei este întins pe 3.000 mp. 

Baza sportivă urmează să fie amenajată pe Calea Clujului nr. 202, în spatele terenului de fotbal "Motorul". Aceasta ar urma să aibă 3 terenuri noi, iar cel existent ar urma să fie reabilitat. Terenul pus la dispoziţia CNI de către municipalitate se întinde pe 14.500 mp. 

În ambele cazuri, Primăria s-a angajat că va suporta cheltuielile cu racordurile la reţelele de utilităţi. Investiţiile în sine, însă, vor fi realizate cu bani de la bugetul central.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON