URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 26 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile interne în PNL Bihor au murit, s-a votat fără comentarii lista impusă de șefu'. Desființarea competiției interne într-un partid poate fi catalogată drept aroganță bazată pe putere și, adeseori, este primul pas către pierzanie. Nu comentez lista lui Bolojan și nici competențele membrilor ei, care sunt convins că se vor descurca în Parlament, ci doar moartea unui principiu simplu, însă esențial, care stătea cândva la baza funcționării partidelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
19 Octombrie 2009, 09:19

Bătrânul, jandarmii şi Crişul. Repede!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel a auzit o poveste adevărată de la un pescar orădean. Intitulându-şi păţania "Vânătoare de pescari sportivi", omul, în vârstă de 72 de ani, a relatat felul în care o zi de pescuit la Urviş i s-a transformat într-o veritabilă partidă de atletism.

Cum stătea el liniştit pe malul Crişului, la un moment dat pe malul opus au apărut nişte jandarmi care îi strigau că vor să-l legitimeze şi i-au cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât să treacă râul prin apă până la ei, ca să le prezinte actele. Pentru a fi siguri că bătrânelul de 72 de ani nu face vreun pas greşit, unul dintre "oamenii legii" a scos şi arma, pe care a fluturat-o spre el.

Omul s-a "predat", băgându-se în apă, dar pentru că nu avea actele la el, ci la căsuţa aflată la 200 de metri depărtare, a fost pus să "fugă" după ele. "Cinci minute dus, cinci minute întors", i-a dat ultimatum şeful jandarilor.

Abia după ce a fost lăsat în pace, bietul pescar a cugetat că dacă mai marii ţării ar scoate pistolul aşa repede şi la băieţii cu adevărat răi, poate tot în 10 minute s-ar rezolva şi problema banilor pentru plata pensiilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1145 RON
  • 1 EUR = 4.8744 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON