Judeţul Bihor va găzdui în acest sfârşit de săptămână un nou campionat naţional de cros. Este vorba despre ediţia din acest an a Naţionalelor de cros pentru juniori III, copii I, II şi III. Întrecerile, care vor avea loc sâmbătă pe platoul din Băile Felix, vor avea loc atât la individual cât şi pe echipe.
Competiţia, programată să debuteze de la ora 10, este organizată de Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor şi Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul.
Întrecerile se vor desfăşura pe diferite distanţe, în funcţie de categoria de vârstă a concurenţilor. Astfel: 1.000 m la copile III, 1.200 m la copii III şi copile II, 1.500 m la copii II şi copile I, 2.000 m la copii I, 3.000 m la junioare III şi 4.000 m la juniori III.
La această competiţie, judeţul Bihor va fi reprezentat de sportivii de la CSŞ LPS Bihorul, CT "Mihai Viteazul" Oradea şi CN "Samuil Vulcan" Beiuş.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.