URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2020, 15:24

Băile Felix: Se închid primele hoteluri şi cel mai mare ștrand: "Nu dorim să expunem turiştii şi angajaţii"

Băile Felix: Se închid primele hoteluri şi cel mai mare ștrand: 'Nu dorim să expunem turiştii şi angajaţii' (foto: Facebook, Ștrand Apollo-Felix)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Societatea Turism Felix a decis să închidă începând de vineri mai multe hoteluri din staţiunea Băile Felix, mai precis Internaţional, Termal şi Nufărul. De asemenea, se va închide, de sâmbătă, şi ştrandul Apollo-Felix.

Se închid hotelurile din Băile Felix!

Măsura a fost luată pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, reprezentanţii societăţii spunând că nu doresc să expună turiştii şi angajaţii.

"Având în vedere că OMS a decis miercuri că situaţia generată de noul coronavirus este pandemie şi ca urmare a adreselor DSP privind aplicarea dispoziţiilor Hotărârii nr. 6/06.03.2020 a Grupului de suport tehnico-stiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, vă informăm că în perioada 13.03.2020 – 01.04.2020, hotelurile Internaţional, Termal şi Nufărul îşi suspendă activitatea. Ştrandul Apollo-Felix îşi va suspenda activitatea începând cu data de 14.03.2020", se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a SC Turism Felix SA.

Reprezentanţii societăţii adaugă: "Menţionăm că în acest moment nu sunt cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, această decizie este singurul lucru responsabil de făcut în aceste zile, deoarece nu dorim să expunem turiştii şi angajaţii proprii".

Turism Felix transmite că activitatea ar putea rămâne suspendată pe o perioadă mai lungă. Dacă va fi aşa, societatea ar putea să nu deschidă în perioada obişnuită hotelurile Mureş şi Poieniţa.

"În funcţie de evoluţia cazurilor de coronavirus, suspendarea activităţii ar putea fi prelungită, decalând astfel şi deschiderea hotelurilor Mureş şi Poieniţa", se arată în mesajul firmei.

"Aşa este cel mai bine"

Conducerea SCT Felix a luat măsura suspendării temporare a activităţii pentru a evita eventuale măsuri de carantină.

"Am analizat situaţia şi am ajuns la concluzia că aşa este cel mai bine. Ar fi fost catastrofal să se întâmple un caz şi să se închidă tot hotelul cu personalul înăuntru timp de două săptămâni. Trei ani de zile după aceea ne evită lumea, că aici au fost ăia cu virusul", a declarat BIHOREANULUI managerul SCT Felix, Florian Serac.

Potrivit managerului, de luni în staţiune va rămâne doar personalul de întreţinere, restul angajaţilor fiind trimişi două săptămâni în concediu de odihnă. Măsura va afecta 450 de turişti, care până duminică vor părăsi cele trei hoteluri.

Şi hotelul Lotus Therm, singurul de cinci stele din staţiune, se va închide în perioada următoare. "Se închide şi Lotus Therm. Noi îi monitorizăm la intrare, dar cine ştie. Decât să vină să îi blocheze în hotel, mai degrabă închidem noi şi vedem ce se întâmplă", a spus Serac.

"Îmi pare o decizie pripită"

Conducerea complexului President, cel mai mare operator privat din Băile Felix, nu va urma, cel puţin deocamdată, exemplul SCT Felix.

"Băile Felix nu înseamnă doar SCT Felix. Închiderea tuturor capacităţilor de cazare îmi pare o decizie pripită. În acest moment nu exisă niciun caz confirmat de coronavirus în judeţul Bihor şi niciun motiv legal să închidem", a declarat directorul complexului President, Dumitru Fechete.

Potrivit directorului, conducerea complexului a urmat toate recomandările Direcţiei de Sănătate Publice Bihor pentru ca turiştii să fie în siguranţă.

"Aveam programat un eveniment de 200 de persoane cu aprobarea DSP Bihor, iar cum ieri numărul maxim de participanţi a fost limitat la 100 de persoane, l-am anulat", a declarat directorul.

Dumitru Fechete a arătat că reprezentanţii companiei au luat toate măsurile astfel încât complexul să funcţioneze în continuare cu program normal.

"Avem trei corpuri de clădire, independente unele de altele, cu o capacitate de până în 100 de persoane, deci îndeplinim condiţiile cerute, am pus dezinfectanţi peste tot şi am achiziţionat un termoscaner... Avem clienţi cazaţi, lumea este calmă, nu ştiu de ce ar trebui să creăm panică. Dacă situaţia se va schimba, vom lua măsurile care se impun", a spus Fechete.

Complexul President din Băile Felix are o capacitate de cazare de 182 de locuri în trei hoteluri independente şi mai cuprinde o bază de tratament şi un aquapark.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
ce oameni
sa l anunte cineva pe fechete ca a aparut un caz si la oradea.
Postat 15 Martie 2020, 11:53 de oradea
sorin
bun si restul pensiunilor de ce nu se inchid acolo nu e risc de virusi??
Postat 13 Martie 2020, 02:12 de oradea
Am ajuns sa nu mai cred in nimeni si nimic
Oare nu e cu dedicatie? Oricum lucrati pe minus acum cu grad de ocupare pana la 20%."Hipopotamilor cu pensia lor specială" le este frica de virus ca vezi doamne "ei este batrani si virusul este pentru batrani" sa nu le mai dea lor guvernul pensii. Daca se extinde cov 19 puteti fi carantine cu grad de ocupare 100% SI PLATA DE LA STATUL ROMAN. Plateste contribuabilul batjocorit de toti inclusiv de diaspora mai deunazi. (inainte de cov 19 cand ziceau ca numai puturosii si prostii au ramas in tara si etc.)
Postat 12 Martie 2020, 21:16 de scarbit
om peste bord!
Nu mai au unde merge pensionarii MAI angajati la primarii cu secretarele din regiile autonume, ca sa se relaxeze după stresul birocratic, după o viață de muncă la stat, după o partidă de vânătoare, după ce se descalță de bocanci n-au unde-și înmuia bătăturile făcute în slujba partdului. De aia stă sirena din poză singură și speriată, că nu apare hipopotamul cu pensia lui specială să-l curețe de căpușe și de mărunțiș...
Postat 12 Martie 2020, 17:02 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON