URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2022, 12:25

Autoturismele Dacia sunt mai populare în Europa în 2022 decât Fiat, Citroen, Opel sau Seat

Autoturismele Dacia sunt mai populare în Europa în 2022 decât Fiat, Citroen, Opel sau Seat (foto: Facebook / Dacia)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autoturismele Dacia sunt mai populare în 2022 în Europa decât Fiat, Citroen, Opel sau Seat, după ce în primele 11 luni ale acestui an pe continent au fost înmatriculate 393.574 de automobile din marca românească.

De asemenea, în luna noiembrie, pe piaţa auto din Europa au fost înmatriculate mai multe autoturisme marca Dacia decât Skoda, Fiat sau Citroen, conform datelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) și citate de Spotmedia.ro

Pe primele 11 luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi, mai precizează sursa menționată. 

ACEA a informat că 1,014 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna noiembrie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 17,4% comparativ cu luna noiembrie 2021. În schimb, în România, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 3,5% până la 11.074 de unităţi.

În ceea ce priveşte vânzările totale ale grupului Renault (care produce mașinile Dacia), acestea au crescut cu 2,1% în luna noiembrie, până la 88.178 unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 4,4%, în timp ce vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,5% până la 39.802 de unităţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pentru Christa
stai linistit, ca-s produse in Maroc si Tunisia... numai numele a ramas Dacia...
Postat 15 Decembrie 2022, 14:03 de VII
jura!
jura pe salariul tau!
Postat 15 Decembrie 2022, 12:54 de Christa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON