URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
06 Noiembrie 2019, 15:19

Autocolantul „votat” primit la votul prin corespondență se dezlipește. Un român din Marea Britanie a făcut testul (VIDEO)

Autocolantul „votat” primit la votul prin corespondență se dezlipește. Un român din Marea Britanie a făcut  testul (VIDEO) (sursa foto: Screenshot - Video Facebook Daniel Ursache)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu cinci zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, apar îndoieli cu privire la votul prin corespodență. Un român stabilit în Marea Britanie a demonstrat printr-un video că autocolantul cu inscripţia „Votat” poate fi dezlipit și mutat cu ușurință.

În filmare se vede cum Daniel Ursache, din Târgu Neamţ, stabilit la Londra, dezlipeşte autocolantul pe care îl lipise iniţial în caseta în care este înscris numele lui Dan Barna, autocolantul rămânând în perfectă stare, apoi îl lipeşte din nou în caseta în care este înscris numele preşedintelui Klaus Iohannis şi îl dezlipeşte şi de această dată, fără ca stickerul sau buletinul de vot să fie deteriorate.

Ursache a postat şi pagina din instrucţiunile primite pe care scrie în mod explicit că, "odată aplicat, autocolantul cu menţiunea "votat 2019 P turul 1" pe buletinul de vot, acesta nu mai poate fi dezlipit fără a nu conduce la distrugerea acestuia".

"Lucrurile demonstrate în clip sunt destul de interesante, deoarece instrucţiunile noastre spun clar că poţi deteriora buletinul de vot dacă muţi autocolantul. Mutarea, aşa cum am văzut, e posibilă, dar din momentul în care ai băgat buletinul cu opţiunea pe un candidat, acesta pleacă sigilat către ţară. Toate buletinele pentru votul prin corespondenţă sunt deschise în aceeaşi procedură ca şi în ţară", a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, pentru Digi24.

Tot el a mai precizat şi că în momentul în care plicurile se deschid, procedura este filmată. "Nu are cum să existe nicio fereastră în vederea fraudării votului, autocolantul se dezlipeşte destul de greu, nu e posibil să cadă în interiorul buletinului de vot, astfel încât să îl ia cineva să îl pună ulterior pe alt candidat. Toate plicurile stau sigilate până după ora 21.00 când începe numărarea buletinelor de vot pe aceeaşi procedură şi în acelaşi timp ca şi în ţară", a conchis preşedintele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La Autoritatea Electorală trebuie să fie mulți care au diplome cu carul ...
... după ce au trecut precum gâsca prin apă prin grădiniță ori prin școala primară !?! Care copil nu știe că poți dezlipi un autocolant ca ăsta fix cu ... phoenul lui mă-sa !?!
Postat 06 Noiembrie 2019, 18:56 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2964 RON
  • 1 EUR = 4.8397 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON