URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Februarie 2023, 14:23

FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei

FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: cititor BIHOREANUL & Fanatik.ro
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: cititor BIHOREANUL
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: Fanatik.ro
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: Fanatik.ro
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: Fanatik.ro
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: Fanatik.ro
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: cititor BIHOREANUL
FOTO/VIDEO: Autocar plin cu români, accident grav în Slovenia: Trei morți și patru răniți. Mărturia unui tânăr bihorean de la locul tragediei Sursa foto: cititor BIHOREANUL

Tragedie în Slovenia, aproape de granița cu Ungaria, unde un autocar plin cu români s-a răsturnat pe autostradă. Trei persoane au murit, iar altele patru sunt grav rănite în urma evenimentului.

În mașină se afla și un tânăr din Bihor, care a relatat BIHOREANULUI cum s-a petrecut totul.

Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei locale 5:00 (6:00, ora României), pe autostrada Pomurje, între Gančany şi Murska Sobota. Autocarul transporta, conform autorităților din Slovenia, 32 de cetăţeni români spre Italia.

Din primele date, trei cetăţeni români au decedat, iar cel puțin patru au fost răniți și transportaţi de urgenţă la o unitate medicală. Ceilalţi 25 de pasageri se află într-o locaţie a Agenţiei Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziţie băuturi calde şi alimente, urmând să fie preluaţi de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Mărturia unui bihorean aflat în autocar

Un tânăr din Bihor care se afla în autocarul respectiv a transmis BIHOREANULUI detalii și imagini.

„Majoritatea dormeau când s-a produs accidentul. Șoferul a ațipit și a ieșit de pe autostradă. Două secunde a durat totul”, a relatat cititorul BIHOREANULUI.

Și el a fost rănit, la mână, însă rănile nu i-au pus viața în pericol.

„Eu am fost printre primii care au încercat să spargă parbrizul, să putem să ne evacuăm. Am fost rănit ușor, cu tăieturi de la sticlă. Sunt ușor lovit la mâna dreaptă, dar cel mai important este că sunt în viață”, a spus cititorul BIHOREANULUI.

Potrivit acestuia, autocarul a pornit de la Nădlac spre Italia, iar el era singurul bihorean din autovehicul.

„Au fost trei decese, două femei și un bărbat. O persoană e la terapie intensivă, dar în stare stabilă”, a declarat acesta.

Tânărul a mai precizat că autocarul transporta în total 25 de pasageri, toți români, și ar fi avut trei sau patru șoferi. 

Martorul a mai declarat că, la ora publicării acestei știri, se află în Slovenia și că el și ceilalți pasageri au primit ajutor din partea autorităților slovene. „Cei de la drumuri ne-au adăpostit de frig, au fost foarte ospitalieri”, a precizat acesta.

Cititorul BIHOREANULUI urma să plece în Italia într-un mic concediu, în vreme ce alți ocupanți mergeau la muncă în străinătate.

Potrivit stirileprotv.ro, nici șoferul, nici reprezentantul firmei de transport nu își explică accidentul. Informațiile furnizate de reprezentantul firmei jurnaliștilor arată că șoferul era odihnit, conducea de aproximativ o oră, iar înainte de asta dormise. 

Ambasada României la Ljubljana continuă dialogul cu autorităţile locale privind evoluţia stării de sănătate a răniţilor, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, precum şi sprijin în procedura de repatriere a trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

MAE precizează că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României în Republica Slovenia: +386 40980068.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Caracal în Europa ....
Câteodată, se mai răstoarnă și autocarele. Însă nu știu cum se face însă avem deseori marfă românească ....
Postat 10 Februarie 2023, 08:35 de Just-22
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON