URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2022, 14:08

Austria o mai spune o dată: NU vrem România în Schengen. Iohannis: „Încă se discută, se negociază” (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a întărit marți poziția țării sale cu privire la primirea României și Bulgariei în Spațiul Schengen, spunând că nu aprobă o astfel de măsură. În același timp, Klaus Iohannis a afirmat că „încă se discută, se negociază” pe această temă, inclusiv cu reprezentanții Austriei, dat fiind că trebuie să existe unanimitate pentru integrarea României în Schengen. 

„Ministrul de Interne (n.r. - al Austriei) a spus clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Nehammer, citat de Digi24.ro. 

Acesta a făcut afirmațiile la o zi după ce România l-a trimis pe ministrul de Interne, Lucian Bode, să discute cu autoritățile de la Viena pe tema aderării țării noastre la Spațiul Schengen. Bode a încercat să-l convingă pe omologul autriac de faptul că nu există un coridor de imigrație prin România, dar Karner a rămas pe poziții.

Tot marți, președintele României Klaus Iohannis a declarat, la Tirana, că România va negocia până în ultima clipă pentru primirea în Schengen.

„Încă se discută, se negociază. Joi această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI. Acolo, sigur că se va discuta in extenso această chestiune, până atunci este nevoie încă de negocieri și noi suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi. În continuare se discută și se negociază și nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment. O decuplare (n.r. - de Bulgaria) este, sigur, o chestiune care s-a mai discutat și speranța mea e să avem o decizie pozitivă și să nu fie nevoie să discutăm în continuare aceste chestiuni”, le-a spus Iohannis jurnaliștilor, înainte de a intra la lucrările Summit-ului UE-Balcanii de Vest, scrie Spotmedia.ro. 

Astfel, extinderea sau nu a Spațiului Schengen se va decide la JAI, Consiliul Miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne din UE, joi și vineri. Guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere. 

Parlamentul Suediei a votat recent pentru aderarea României, iar Olanda ar mai avea reticențe doar față de Bulgaria. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
E o demagogie și o ipocrizie din partea UE
Totul este orchestrat, mereu când se pune la vot odată la 7-8 ani aderarea la Schengen a României, un stat cu drept de veto trebuie să se opună. Acum e la rând Austria. Data viitoare va fi poate Franța, un lucru e sigur: noi nu intrăm, Croația va intra din prima strigare. Se vede ce imagine avem.
Postat 07 Decembrie 2022, 22:10 de zsizsi
Santaj politic.
Practic ce face Austria e un santaj la adresa UE, ultima spunand clar ca indeplinim conditiile. Iar noi negociem prost, nu cu austriecii ar trebui (cu cusma-n branca ca-ntotdeauna) ci cu UE, aveti nevoie de votul nostru pe viitor, cereti-l Austriei.
Postat 07 Decembrie 2022, 07:33 de User anonimizat
.
Nimeni nu ne vrea în Schengen, în rest vorbe goale.
Postat 07 Decembrie 2022, 06:37 de Maikeltroll
OMW vrea mai mult
Personal nu vreau România in Schengen, poate peste 10 ani.
Postat 06 Decembrie 2022, 21:53 de Sandu2100
Absurda și penibila …
… motivația cancelarului! Cum poate fi făcută responsabila România pentru cei 75000 de migranți ilegali aflați in Austria? Ce a păzit sublima poliție de frontiera maghiara? CTP are dreptate, “motivația este absurda” … face corp comun cu retorica și logica Budapestei, zic eu!
Postat 06 Decembrie 2022, 17:44 de User anonimizat
O data sau odata?
O data? Parca merge mai bine "odata"...
Postat 06 Decembrie 2022, 14:31 de Kid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON