URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
24 Septembrie 2019, 09:55

Asistentul tău digital este aproape! O firmă din Bihor vinde echipamente de signalistică digitală, personalizate pentru orice situaţie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzee, hoteluri, mall-uri ori sedii de instituţii publice, toate ar putea avea un asistent digital personalizat!

O firmă din Bihor, Office Conect SRL (Totem Digital Romania), vinde la preţuri imbatabile echipamente de signalistică digitală, aşa-numitele totemuri digitale (info-kiosk-uri), care pot fi folosite pentru simpla transmitere a unor mesaje sau pentru a comunica cu clienţii, într-o manieră modernă. Aşa cum ar trebui să se întâmple în secolul vitezei!

Pentru orice mulţime!

Totem digitalIntens folosite în străinătate, dar încă rare în România, totemurile digitale sunt nişte echipamente care pot fi furnizate în orice formă şi mărime şi care, dacă ar fi să fie descrise schematic, sunt nişte tablete cu ecrane de mari dimensiuni, „programate” să afişeze anumite mesaje sau aplicaţii.

„Se pot folosi în magazine, muzee, aeroporturi, staţii de autobuz, staţii CFR, şi în multe alte locaţii. Oriunde există o densitate consistentă de oameni”, explică Florin Sandu Tronca, directorul de vânzări al companiei Totem Digital Romania.

De exemplu, un astfel de echipament poate fi amplasat la intrarea într-un mall, pentru a indica o hartă a magazinelor, dar şi eventualele oferte de preţuri ori alte promoţii, sau la intrarea într-un muzeu, pentru a oferi vizitatorilor detalii despre expoziţiile deschise sau viitoare.

Totemurile pot avea ecrane cu atingere tactilă, astfel că pot conţine şi un meniu prin care utilizatorul să navigheze, fiind astfel şi interactive, sau pot fi simple, utile doar pentru transmiterea mesajelor. Un exemplu elocvent sunt echipamentele de tip self-service, întâlnite în anumite restaurante: îţi alegi meniul, îl comanzi, plăteşti, totul fără a sta la coadă!

Numai avantaje

Forma şi mărimea totemurilor sunt alese de client. Ele pot fi de tip tablou, pe picior sau sub forma unei mese interactive, cea din urmă fiind perfectă pentru grădiniţe sau spaţii de joacă pentru copii.

Aparatele comercializate de Totem Digital Romania sunt de două feluri: pe structură PC, care folosesc Windows ca sistem de operare, sau pe structură Android, similară telefoanelor inteligente sau tabletelor.

Ecranele sunt disponibile la dimensiuni cuprinse între 17 şi 96 inch, pentru echipamentele indoor, respectiv până la 84 inch, pentru cele outdoor, adică lăsate în aer liber. Acestea din urmă sunt dotate cu un modul de aer condiţionat, care păstrează temperatura în interiorul echipamentului la 23 grade Celsius, astfel că este funcţional indiferent de căldura sau frigul de afară, şi sunt etanşe 100%, şi nici o particulă de praf sau apă nu poate pătrunde în interiorul lor. Fireşte, ecranele sunt protejate cu sticlă securizată de 6 mm, care nu poate fi distrusă de vandali. Spre deosebire de echipamentele cu arhitectura PC, care pot fi controlate şi printr-o tastatură şi un mouse, cele  cu Android  beneficiază şi de o telecomandă, pentru accesul mai facil la setări.

Indiferent de structură sau formă, totemurile digitale se pot conecta la internet, fie prin cablu, fie wireless.

Caracteristici tehnice

Echipamentele achiziţionate de la Totem Digital Romania sunt livrate direct de reprezentanţii companiei şi conţin şi aplicaţiile necesare pentru a rula orice mesaj dorit. Este vorba de Sitekiosk (disponibilă în trei variante, Basic, Plus şi Pay) şi Siteremote, o componentă cloud care permite gestionarea dintr-un singur loc a tuturor echipamentelor deţinute. De asemenea, clienţii pot primi aplicaţia Digimap, care nu este doar o hartă digitală, ci o modalitate de a personaliza absolut orice mesaj.

În plus, toate echipamentele pot fi dotate cu dispozitive precum cititoare de coduri de bare, de carduri, de bancnote şi monede, cu imprimante sau cu senzori de proximitate, care le permit să afişeze un mesaj doar când cineva se apropie de ele. De pildă, amplasat într-o autogară, acest asistent digital poate „saluta” un călător dornic să afle la ce oră pleacă un anume autobuz...

Expoziţie... digitală

Firmă existentă pe piaţa românească din 2000, Totem Digital Romania a livrat până acum echipamente pentru companii precum Promenada Mall Târgu Mureş, America House Bucureşti, Elsaco, Daimler, Cristim, G2 Travel, Registrul Comerțului, Ministerul Apărării Naționale, etc. Toţi clienţii s-au declarat încântaţi de echipamentele primite şi nu au raportat probleme. Totem Digital Romania asigură asistenţă tehnică online, pe site-ul propriu, pe bază de tichete, şi o garanţie de minim 12 luni.

Compania bihoreană se mai laudă cu un detaliu important: transparenţă totală. Toate preţurile echipamentelor pot fi văzute pe site-ul firmei, cu condiţia ca doritorul să-şi facă un cont gratuit. De asemenea, tot pe site se pot consulta detaliile tehnice ale fiecărui echipament.

Echipamentele comercializate de Totem Digital Romania pot fi văzute şi într-un showroom pe care compania îl are în oraşul Marghita (str. Calea Republicii, nr. 71, la parter), iar între 9 şi 12 octombrie vor fi expuse şi la Digital Signage Show, o expoziţie de profil organizată la Romexpo Bucureşti, pavilionul B1. Cei care doresc să vadă tehnologie de ultimă generație, se pot înregistra pentru eveniment la adresa https://events.printsign.ro/#Inregistrare.

În perioada următoare, reprezentanţii companiei vor să deschidă un showroom şi la Oradea. Până atunci, produsele pot fi studiate pe site-ul firmei, www.totemdigital.ro.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON