Aveţi în familie un adolescent în pragul majoratului? Verificaţi-l! Nu pentru prostiile vârstei pe care le-ar putea face, ci pentru mizeriile birocratice de care poate avea parte.
Săptămâna trecută, cu câteva luni înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, o elevă din Oradea care se îmbolnăvise de o viroză s-a prezentat la medicul de familie, de unde a aflat că a fost scoasă de Casa de Asigurări de Sănătate de pe listele cu pacienţi asiguraţi. Altfel spus, era bună de plată pentru toate serviciile medicale!
Citeşte care a fost explicaţia celor de la CAS, pe www.bihorel.ro!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.