URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iulie 2015, 15:00

ANM: Vremea se menţine călduroasă pe parcursul următoarelor două săptămâni. Va ploua doar spre finalul lunii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regimul termic va rămâne deosebit de cald în următoarele două săptămâni, cu temperaturi caniculare la nivelul întregii ţări, inclusiv la munte, iar perioadele cu precipitaţii se anunţă destul de rare şi vor apărea în special spre finele lunii iulie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă între 20 iulie şi 2 august, publicată luni.

În Crişana, la începutul intervalului, temperaturile diurne vor avea valori medii de 33 — 34 de grade, dar apoi vor creşte spre 37 de grade, în jurul datei de 23 iulie, când vremea va redeveni caniculară. Ulterior, regimul termic va marca o nouă scădere, spre medii de 31 — 32 de grade pe 28 — 29 iulie, iar în primele zile din august se vor atinge temperaturi maxime de 33 — 34 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la 20 de grade la începutul perioadei de prognoză, spre 16 grade pe 22 iulie, apoi se vor situa în jurul valorii de 18 grade până la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână, vor fi medii termice nocturne de 16 — 18 grade. Probabilitatea pentru averse şi fenomene asociate instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în prima zi şi, din nou, în perioada 26 — 28 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi de scurtă durată, slabe cantitativ.

În cea mai mare parte a intervalului, în Dobrogea, până pe 23 iulie, temperaturile maxime se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade, apoi regimul termic va marca o creştere, vremea va deveni călduroasă, izolat caniculară, iar maximele diurne vor atinge 33 — 34 de grade, între 25 şi 28 iulie. Ultima parte a perioadei de prognoză va fi caracterizată de temperaturi medii diurne de aproximativ 31 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie variabilă în prima săptămână de prognoză, când mediile termice se vor situa, în general, în jurul valorii de 19 grade, dar a doua săptămână va fi caracterizată de nopţi tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî, în medie, sub 20 — 21 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi foarte scăzută şi doar pe 21 şi între 28 — 29 iulie sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

La munte, vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, fiind estimate valori maxime, în medie, de 22 — 24 de grade, iar temperaturi mai mari, de 25 — 26 de grade, sunt prognozate pe 20 iulie şi, din nou, în intervalul 23 — 25 iulie, când vor fi cele mai calde zile. În cursul nopţilor, temperatura aerului va avea valori medii cuprinse între 12 şi 14 grade în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala doar pe arii restrânse în cursul după amiezelor, dar la începutul intervalului şi, din nou, în perioada 26 — 28 iulie aversele pot fi mai frecvente şi în cantităţi mai însemnate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON