URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 17 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oraşul este asaltat de constructori. Până de curând, ne uitam cu invidie la Cluj, unde dezvoltatorul te ducea în câmp, îţi arăta unde va fi locuinţa ta, după care trebuia să scoţi banii. Acum şi în Oradea se cumpără locuinţe cu mult înainte de a fi finalizate, în multe cazuri chiar când demarează lucrările...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut pe vremea asta, când străzile erau pustii şi cămările pline cu drojdie cât pentru două vieţi, prin oraşele noastre apăreau panouri ale căror mesaje nu le-am crezut nicio clipă, gen "Totul va fi bine" ori "Mulţumim, doamna doctor".
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nicio persoană nu va putea fi încarcerată până la motivarea hotărârii definitive de condamnare, indiferent dacă vorbim de o decizie în ultim grad de jurisdicţie sau de o sentinţă de primă instanţă neatacată. Ca atare, în viitorul imediat apropiat, nicio sentinţă penală nu va putea fi pronunţată înainte de a fi motivată...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
27 Aprilie 2011, 09:26

ANI cere ca Botiş să fie cercetat de procurorii anticorupţie pentru conflict de interese

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la fostul ministrul al Muncii, Ioan Botiş, cerându-i să-l cerceteze pentru infracţiunea de conflict de interese. Inspectorii ANI susţin că sunt indicii temeinice că Botiş ar fi săvârşit această infracţiune.

ANI s-a autosesizat pe 19 aprilie, după ce în presă s-a dezvăluit că un ONG care avea sediul acasă la Botiş şi la care soţia fostului ministru este angajată, derulează un proiect cu bani europeni şi de la bugetul de stat, taman printr-o agenţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, mai precis prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bistriţa.

Inspectorii ANI susţin că săvârşirea infracţiunii de conflit de interese a constat în "îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

După ce povestea a fost făcută publică, Botiş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. Emil Boc este minisrul interimar al Muncii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1111 RON
  • 1 EUR = 4.9245 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON