URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 21 iulie a.c. a intrat în vigoare, în sfârșit, legea care instituie condițiile în care se poate dispune carantina sau izolarea la domiciliu față de unele persoane. Această lege a devenit indispensabilă ca urmare a Deciziei nr. 468/2020 a Curții Constituționale, publicate în 2 iulie, prin care s-a stabilit că măsurile de carantinare și izolare la domiciliu stabilite prin ordin de ministru sunt neconstituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
04 Martie 2011, 10:21

Anna Lesko şi Lavinia de la Spicy aduc primăvara la Era Shopping Park

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăvara e sărbătorită la Era Shopping Park cu Anna Lesko, sâmbătă seară, şi Lavinia, marţi seară.

Potrivit unui comunicat al centrului comercial, sâmbătă tonul la distracţie se dă la ora 17, cu o petrecere pe ritmuri orientale, unde orădenii se vor putea bucura de reprezentaţii de dansuri orientale, muzică live şi numere de acrobaţii exotice. Tot atunci vizitatorii vor primi gratis plăcinte şi vin.

"Sâmbată, ERA Park a pregătit o altă surpriză, de această dată dedicată iubitorilor de teatru. Trupa de actori de la Teatrul de Stat va fi prezentă în Galeriile Comerciale şi va pune în scenă una dintre cele mai frumoase piese din repertoriu: Iubire de clovn. Reprezentaţia va începe la ora 18.30 şi va fi urmată de concertul incendiar al Annei Lesko", se arată în comunicat.

La Oradea, Anna Lesko va interpreta câteva dintre cele mai îndrăgite melodii ale sale cum ar fi "Ard în flăcări", "Inocenta", dar şi unul dintre cele mai noi hituri ale sale "In my bedroom". Spectacolul va fi urmat de o sesiune prelungită de autografe.

Marţi, 8 martie, cadoul Era Park pentru Ziua Femeii este un concert Lavinia, fostă componentă a trupei Spicy, începând cu ora 18. Din repertoriu vor face parte piese precum "Vida Mia", "Aş vrea", "Doar eu sunt perechea ta" sau "Loca", condimentate cu dansuri latino. Spectacolul va fi completat şi cu o sesiune de autografe.

Laviniu Kovacs

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1131 RON
  • 1 EUR = 4.8351 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON