URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
20 Februarie 2023, 09:00

Ambulanţa, o mare familie: Încă un concurs dubios la SAJ Bihor!

Ambulanţa, o mare familie: Încă un concurs dubios la SAJ Bihor! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor concursurile pe posturi au un damf tot mai sulfuros. Săptămâna trecută, SAJ a derulat un concurs pentru un post de "referent de specialitate debutant cu studii superioare" la Serviciul RUNOS (Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare), la care s-au înscris patru candidaţi, dintre care unul nu s-a prezentat la prima probă, cea scrisă, care a avut loc marţi.

În urma acesteia, Comisia condusă de şeful Serviciului, Eugen Matei, a acordat miercuri unui candidat 0 puncte (ca şi cum respectivul ar fi absentat), altuia 50 de puncte (corespunzător notei 5), iar celui de-al treilea 92 puncte (cât nota 9,2).

Joi, în urma unei contestaţii, punctajul primului candidat a fost crescut uluitor de la 0 la 50 de puncte, pentru al doilea la 85 puncte, iar pentru al treilea la 94 de puncte.

O explicaţie, zic ambulanţierii, este că postul ar fi fost "dedicat" unei anume Giulia Lerinţ, nimeni alta decât fiica directoarei economice a SAJ, Simona Lerinţ.

Un indiciu bătător la ochi e că şeful Comisiei de contestaţii a fost Sebastian Nistor, care conduce Serviciul Achiziţii şi este subordonat direct directoarei economice.

Cum angajarea tinerei Lerinţ pare la fel de inevitabilă ca un fenomen natural, se va ajunge la situaţia în care aceasta va deveni subalterna şefului Serviciului RUNOS, Eugen Matei, a cărui consoartă, Cristina Matei, este la rându-i subalterna aceleiaşi directoare economice.

Cum ar veni, în Ambulanţa Bihor angajările se fac pe cumetrii şi subordonările în organigramă prin încrucişări...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
nu scapam
Nu scapam de stilul acesta balcanic. Nici nu dorim, dar noi dorim EU, NATO si Schengen. Ce sa mai....au trecut peste 30 de ani si noi o tot alambicam. Sa nu ne miram ca unii pleaca si NU mai vin.
Postat 20 Februarie 2023, 10:01 de Christa
Ce ar fi normal devine anormal
Nici nu stiu daca am auzit vreodata ca o neica-nimeni a prins post in institutiile statului. Sansele sunt minime. Oriunde te duci te intreaba "ai vorbit cu cineva inainte?" Nepotisme peste tot.
Postat 20 Februarie 2023, 09:59 de corm16
paraziti
Asa e si la mediu, apele romane, etc.
Postat 20 Februarie 2023, 09:17 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON