Am rămas fără Digi TV Oradea

Nu cred că există localitate cu mai mult de 40.000 de locuitori care să nu aibă măcar două-trei posturi de televiziune. De obicei, unul e al primarului, altul e al viceprimarului care a fost primar în vechea legislatură și al treilea îi aparține baronului local.

Fenomenul este foarte răspândit mai ales dincolo de Carpați. Oradea era o excepție, zic eu, fericită. Dacă în localități minuscule caizii locali își dau la gioale prin intermediul propriilor posturi de televiziune, la Digi Oradea chiar s-a făcut meserie.

Încă din zorii democrației, Oradea a produs numeroși oameni de televiziune și posturi suficient de importante ca să rămână în memoria colectivă. De la TVO-ul lui Nicolae Moranciu, trecând prin TVS-ul lui Alexandru Kiss, orădenii au avut la ce se uita. A venit PRO TV-ul, care a fost o adevărată bombă mediatică, apoi Antena 1, și iată, Digi, care a reușit să adune, pe lângă oamenii cu experiența altor televiziuni, şi tineri cu o viziune nouă.

I-am apreciat pe colegii de la Digi pentru entuziasmul și nonșalanța cu care-și făceau meseria. Nu aveau presiunea încadrării în buget, nu-i interesa reclama locală sau națională. Trăiau protejați de un trust uriaș cu resurse ce păreau nelimitate. Ei nu știau însă că, odată ce ai intrat într-o instituție mamut, lucrurile se schimbă greu iar părerile tale contează prea puțin, asta pentru că trebuie să respecți rețeta venită de la București.

Oamenii au fost pur și simplu pulverizați printr-un simplu comunicat. Știu ce e în sufletul lor pentru că și echipa de la BIHOREANUL a trecut prin așa ceva. Un e-mail de două rânduri de la conducerea din București prin care ni se mulțumea pentru activitate și prin care eram înștiințați că de a doua zi eram puși pe liber.

Dacă dau timpul înapoi, îmi dau seama că meseria asta de jurnalist este printre cele mai nesigure din lume. Am prins multe publicații pornite en fanfare, care după numai un an sau poate mai puțin au eșuat. Și dacă rezultatul era previzibil în perioada în care patroni erau căruțași (nu glumesc!), vânzători de cafea sau fabricanți de alcool, credeam că lucrurile se vor potoli odată cu intrarea profesioniștilor în domeniu. Nu a fost să fie. Până și carismaticul Adrian Sârbu a dus afacerea de râpă, într-o țară în care parcă dinadins legile sunt făcute pentru ca presa să fie la cheremul puterii.

Cunosc bine trupa de la Digi pentru că am colaborat ani de zile cu ei. Chiar sunt niște copii faini. Le spuneam, mai în glumă, mai în serios, că eu sunt singurul de la Digi Oradea care nu pot fi dat afară de patroni pentru că nu sunt angajatul lor.

Acum e foarte greu să-ți mai găsești de lucru în presă. E un domeniu în continuă schimbare. Dar ar fi păcat ca profesioniștii de la Digi să se risipească, la fel cum pentru Oradea ar fi o catastrofă ca locul lăsat liber de Digi să fie ocupat de posturi de partid folosite pentru distrugerea adversarilor. Din păcate, acest risc e real și nu văd la ora actuală cum s-ar putea imagina o construcție care să ne ferească de asemenea derapaje.

La câte cicatrici am din lupta asta, la câte eșecuri și victorii efemere am repurtat, pot să-i asigur pe colegii de la Digi că vor supraviețui și vor ajunge din nou să-și facă meseria. Dar sunt la fel de sigur că astfel de accidente de parcurs, cu închideri de televiziuni și ziare, vor mai avea loc. Că așa-i în mass-media, ca-n viață...