URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 25 IULIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă, prin absurd, de mâine s-ar închide toate Ministerele și Agențiile din București, în mai puțin de doi ani PIB-ul României s-ar dubla. Pentru că, în mare măsură, munca birocraților se rezumă exclusiv la a-și păstra privilegiile. Iar dacă de mâine s-ar desființa toate Consiliile de Administrație la companiile de stat, jumătate dintre muzele de partid ar muri de foame și un sfert din activ ar ajunge să trăiască din alocațiile copiilor.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu-i prima oară când Bolojan vrea să rezolve probleme gingașe cu metode... inginerești. Ideea trecerii actorilor și instrumentiștilor pe contracte de muncă pe durată determinată, pentru „eficientizarea” actului cultural, reflectă un reflex al stilului managerial cu iz dictatorial care l-a făcut celebru - dar, fără îndoială, și eficient - pe fostul edil al Oradiei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Sub conducerea lui Ilie Bolojan, căruia mai-marii partidului îi laudă performanţele obţinute ca primar al Oradiei şi, mai nou, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, organizaţia PNL va fi cea mai numeroasă la Congresul partidului din 25 septembrie. În ciuda ofertelor şi promisiunilor pe care precis i le-au făcut, Bolojan s-a ferit să-şi declare sprijinul pentru unul dintre cei doi candidaţi la şefie, premierul Florin Cîţu şi actualul deţinător al funcţiei, Ludovic Orban.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Când am văzut ştirea cu elicopterul aterizat forţat în Bucureşti, am ştiut că va urma o avalanşă de glume pe subiect. Accesul rapid la informaţie, obligaţia de a avea o părere despre orice şi uşurinţa de exprimare individuală în spaţiul public au făcut ca elicopterul acela ghinionist să plonjeze direct într-o mare de glume şi miştouri. O să ziceţi că nu doar noi am fost, că şi Ambasada Suediei a comis-o. Staţi liniştiţi, şi acolo e tot un om la butoane, poate chiar românaş de-al nostru.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Zborurile externe au fost reluate pe Aeroportul din Oradea. Ce părere aveţi despre destinaţiile operate de Ryanair (Milano, Bologna, Londra, Dusseldorf)?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
După 2 ani în care nu s-au organizat concursuri de admitere în magistratură, recent situaţia a fost deblocată şi se aşteaptă anunţurile oficiale pentru reluarea acestora. În concret, în urmă cu aproximativ 2 ani, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legale care reglementau concursurile de intrare în magistratură, pe motiv că toate condiţiile de accedere erau prevăzute în regulamentele Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu în lege.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
07 Noiembrie 2009, 11:09

Am câştigat în ultimul sfert

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 125

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 125

Nimic nu anunţa un meci atât de greu pentru CSM Frigoconti, campioana României, la debutul în Grupa I a Cupei LEN. Pentru că celelate două contracandidate la calificarea în optimi sunt RN Sori (Italia) şi Ferencvaros Budapesta (Ungaria), meciul cu Hornets părea cel mai uşor.

În apă orădenii au avut mult de luptă cu o echipă slovacă îndârjită. 5-5 la pauza mare şi 6-6 înaintea ultimului sfert, cu slovacii la conducere.

Însă diferenţa s-a făcut în ultimul sfert, când slovacii au cedat. Kincses a marcat un gol capital pentru ca Negrean şi Kadar să stabilească scorul final: 9-6.

Din nou Kadar Kalman a fost eroul echipei orădene cu patru goluri marcate. În prima partidă a grupei, Ferencvaros a dispus de RN Sori cu 14-10. Pentru a nu fi eliminaţi, italienii vor avea nevoie de victorie cu CSM Oradea în meciul de sâmbătă, o dispută care se anunţă mai mult decât interesantă.


CSM Oradea - CH Hornets Kosice 9-6

Scorul pe sferturi: 3-2, 2-3, 1-1, 3-0

CSM: Barat, D. Creţu - Samuilă, Baidoc, Diaconu 1, Cîmpianu, Popoviciu, Tarnoveţchi, Kincses 1, A. Creţu 1, Monostori 1, Kadar 4, Negrean 1. Antrenor: Cornel Gordan.

CH Hornets: Gogola, Galis - Nizny 2, Zatovic 1, Cipov, Veselits 1, Nagy, Palascak 1, Baco, Grutka, Zareva, Kolaric 1, Famera. Antrenor: Stephan Mihula.


Cupa LEN; Grupa I - Oradea

Etapa 1 (vineri, 6 noiembrie)
RN Sori - Ferencvaros 10-14 (1-4, 3-4, 3-2, 3-4)
CSM Frigoconti - Kosice 9-6

URMEAZĂ:

Etapa 2 (sâmbătă, 7 noiembrie)
Ferencvaros - Kosice (16:30)
CSM Frigoconti - RN Sori (18:00) TVR 2

Etapa 3 (duminică, 8 noiembrie)
RN Sori - Kosice (10:00)
CSM Frigoconti - Ferencvaros (11:30) TVR 2

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.174 RON
  • 1 EUR = 4.9241 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON