URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mi-ar fi plăcut să asist la o dezbatere publică a candidaţilor la Primăria Oradea. Dacă mulţi ar fi fost curioşi să vadă cum îl încolţesc chalengerii pe favoritul Florin Birta, eu aş fi vrut să aflu şi alte lucruri care pot determina viitorul urbei. Am constatat, din programele prezentate, că niciun candidat n-a spus clar ce va face cu proiectele în derulare, cu cele ce urmează să înceapă şi cu cele aflate doar în faza de început. Să fie acesta un semn că distinşii contracandidaţi ai liberalilor nici nu-şi imaginează să ajungă la butoanele Primăriei?
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât de greu ar pica unora, pronostichez că în bătălia pentru Primăria Oradea şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor zarurile au fost aruncate. Cred, deci, cu variate argumente - politice, administrative, psiho-sociale, electorale - că viitorul primar se numeşte Florin Birta, iar viitorul preşedinte de judeţ Ilie Bolojan.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
În curând, numărul oamenilor care vorbesc va bate numărul celor care ascultă, iar într-un final târziu al umanității, numărul celor care nu vor avea nimic de spus va fi tot mai aproape de zero. Trăim vremuri în care aproape nimeni nu mai ascultă ce are de spus altcineva, cel mult tace până când celălalt se oprește din vorbit, pentru ca apoi să-și dea drumul la gură.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Leptospiroza este una dintre cele mai răspândite zoonoze (boli infecţioase ale animalelor care se pot transmite la om), existând cazuri în toate continentele, dar mai ales la tropice. Există cazuri de boală şi la noi. Boala este produsă de leptospire, care aparţin grupului de spirochete (bacterii spiralate), responsabile şi de alte boli, cum ar fi sifilisul, febra recurentă şi altele.
26 Iunie 2012, 08:33

Alexandru Mudura: "Merită să fii o zi în rai, e ceva incredibil..."

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alexandru Mudura, preşedinte al Lotus Center SA şi cetăţean de onoare al Oradiei, e reprezentantul pitoresc şi fascinant al unui oraş şi al unei lumi care nu mai există. Oradea în care a copilărit era populată de români, maghiari, evrei şi alte nationalităţi care se amestecau genetic şi lingvistic deopotrivă, un exemplu fericit de multiculturalism redescoperit de localnici abia după intrarea României în UE. Acum, la o vârstă respectabilă, patronul Lotus Center e gata să împărtăşească din experienţa sa, pentru - cum spune el - "schimbarea la faţă a ţării". Dar sunt oare conducătorii pregătiţi să-i accepte ideile?

Dacă Năstase ia 2 ani de puşcărie, Boc merită 200

- Sunteţi in relaţii foarte bune, chiar de prietenie, cu Adrian Năstase. Ce părere aveţi despre situaţia sa de acum?

- În 2002, la conducerea Guvernului Ungariei venise un vechi şi bun prieten al meu, Dr. Peter Medgyessy. La o discuţie, i-am spus că nu e firesc să ai relaţii proaste cu vecinii, că nu trebuie să-i iubeşti neapărat, dar trebuie să îi accepţi. Ungaria Mare e numai în istorie. Dacă Transilvania ar ajunge la unguri - un vis fără fundament - aceştia ar fi minoritari în propria ţară. L-am convins ca, pentru rezolvarea problemelor între cele două ţări, să facă primul pas, şi aşa l-am cunoscut pe premierul României. Eu sunt foarte încrezut şi mă cred deştept, dar dl Năstase mi-a demonstrat că e mult peste toţi cei pe care i-am cunoscut. Probabil că a avut şi greşeli, nu cunosc dosarul în care a fost condamnat, dar dacă erau probe, trebuia să-l condamne în 2004-2005. După atâta timp, procesul s-a transformat într-un circ pentru noi, poporul, dar pentru dl Năstase a fost un şoc. La ceea ce a făcut dl Năstase pentru ţară, aşa ceva nu merita! Doi ani de puşcărie... Atunci Guvernul PDL, în frunte cu dl Boc, cât merită? 200 de ani, pentru că a nenorocit o ţară întreagă? Acum câteva săptămâni am vorbit cu dl Năstase. Era obosit şi epuizat de procese, dar era convins că nu va fi condamnat, neexistând motive. Sunt şocat şi dezgustat de ceea ce se petrece. Oricum, nu mi-aş fi închipuit niciodată că un om tare ca el va recurge la sinucidere. Eu l-aş sfătui să lupte în continuare. Îmi pare tare, tare rău de el şi sunt convins că milioane de români simt la fel.

- Sunteţi un apropiat al PSD. Puteţi influenţa politica acestui partid?

- Eu nu sunt membru PSD şi nu doresc să fac politica niciunui partid, dar sunt un cetăţean care a realizat câte ceva prin idei şi muncă, iar pentru bunul mers al României am destule idei. Acum câţiva ani am avut o întâlnire cu Dinu Patriciu. I-am spus că noi, oamenii de afaceri, nu trebuie să intrăm în politică, dar nici nu e just să nu-i ajutăm pe politicieni cu ideile economice, unde suntem mai buni decât ei. Îmi imaginam un fel de sfat al oamenilor de afaceri. Din păcate, dl Patriciu nu mi-a acceptat ideile, poate şi pentru că era deja în politică. Eu cred că sunt trei direcţii principale - agricultura, turismul şi energia - unde România poate să fie competitivă. În ultimul timp lupt cu diferite boli, dar sper că luna viitoare ajung totuşi în Capitală să pot prezenta guvernanţilor o strategie economică axată pe cele trei direcţii.

- Cum de un patron, care prin definiţie este un om de dreapta, e apropiat de o mişcare de stânga?

- Consider că un patron de succes conduce oamenii cu inima şi face avere cu capul. Patronul care, umblând după profit, calcă oamenii în picioare nu poate fi un patron de succes. Eu am un stil dur de condus, mai strig, mă mai enervez, dar totdeauna am grijă de angajaţi. Dacă din acest motiv consideraţi că susţin mişcările de stânga, e adevărat.

Sper ca UDMR şi PDL să nu intre în Parlament

- Merita UDMR să rămână fără viceprimar la Oradea?

- Atât PDL, cât şi UDMR trebuie sancţionate de electorat. Deşi nu îl simpatizez pe Ilie Bolojan, accept 100% decizia de a conduce Oradea doar USL-ul. Dar fiindcă UDMR în Bihor a colaborat cu USL cu ani înainte, cred şi că e o decizie bună să fie chemată la cârma judeţului.

- Sunt necesare schimbări în conducerea UDMR Bihor?

- Nu mă interesează nici UDMR, nici PDL. Foarte mulţi oameni au suferit din cauza lor şi trebuie să plătească. PDL e un partid fără ideologie, parlamentarii lor se adresează poporului cu o aroganţă de nedescris. Au nenorocit ţara, ceea ce nu se poate ierta. Sper că nici UDMR şi nici PDL să nu intre la toamnă în Parlament.

- De ce se amestecă partidul de guvernământ din Ungaria între partidele maghiare din România?

- După părerea mea, pentru dezbinare. Aşa au făcut şi în alte ţări vecine Ungariei. Eu cred că maghiarii de aici trebuie să îşi păstreze cultura şi identitatea, dar trebuie să simtă că sunt cetăţeni români, fiindcă sunt cetăţeni români. Alături de români trebuie să participe la bunăstarea României, pentru că dacă românilor le va fi bine, şi maghiarilor le va fi bine. Consider că dl Viktor Orban nu vrea decât voturi pentru el. Le-a dat maghiarilor de aici cetăţenie, care nu le este de folos, în schimb lui îi este, pentru că la alegeri se bazează pe voturile ardelenilor. Conducătorii actuali ai Ungariei, aşa văd eu şi foarte mulţi alţii, vin pentru a aţâţa oamenii unii contra altora şi strică relaţiile dintre România şi Ungaria.

- Cât timp credeţi că rezistă USL?

- Această alianţă e conjuncturală. Scopul înfiinţării - schimbarea guvernanţilor incompetenţi şi suspendarea preşedintelui. După părerea mea se va menţine până în 2016, pentru că nu are încotro, dar în ultimul an înainte de alegeri va încerca fiecare partid - PNL şi PSD - să se impună individual din punct de vedere electoral. Eu, şi cred că foarte mulţi cetăţeni din România, am sperat ca USL să îşi respecte promisiunile şi să schimbe guvernul PDL. A şi făcut-o. În continuare, aşteptăm să-l suspende pe Băsescu, care după părerea mea e o "tumoare malignă" în corpul României.

Regret că Bolojan nu a înţeles...

- Ce mai face Lotus? Îl mai extindeţi? Aveaţi un proiect grandios...

- Avem de gând să facem un centru de afaceri multifuncţional. Sigur îl vom începe la anul, va costa 20-30 milioane de euro. Vom avea şi un spaţiu expoziţional, şi spaţii pentru birouri. Am putea aduna acolo şi multe instituţii, inclusiv de stat. Eu sunt un om de afaceri, şi scopul meu principal este profitul. Cred că dacă am comasa mai multe instituţii la un loc am reduce foarte mult cheltuielile. În ce priveşte proiectul meu grandios, am renunţat la el din cauza primarului Bolojan. Eu nu i-am cerut bani, ci doar să pună şi el la bătaie terenurile Primăriei pentru proiectul meu. Costul era de 1,5 miliarde de euro, făcusem rost de mai mult de jumătate din sumă, dar am pierdut timpul până să se rezolve problema terenului şi apoi a venit criza. Altfel ar fi arătat Oradea dacă acel proiect se realiza! A fost visul meu. Din păcate, am găsit parteneri din întreaga lume, dar nu şi din Oradea.

- Proiectul unei săli de sport multifuncţionale în zona Lotus v-ar ajuta sau v-ar încurca?

- În proiectul meu era prevăzută şi o sală de sport de 15.000 locuri. Regret şi acum că dl Bolojan nu a înţeles.

- Are nevoie Oradea de mai multe mall-uri?

- Lotus are nevoie cam de 40.000 cumpărători. Conform datelor statistice, cam 20% din populaţie intră lunar în categoria cumpărătorilor. Oraşul având 180.000 de locuitori, 20% înseamnă 36.000. Lipsesc, deci, 4.000 de cumpărători lunar. Un mall nou poate că îmi ia 5.000-6.000 cumpărători. Eu încep să o duc prost, dar el sigur moare.

- Vă orientaţi şi pe alte domenii de business?

- Am încredere în agricultură. Alături de colegii mei facem la Ciocaia nişte sere, şi vrem şi un centru logistic, şi o fabrică de producţie. E un proiect de aproape 23 milioane de euro. Deci, mă orientez pe producţie, după ce până acum am fost doar comerciant. Acest proiect aş dori să îl prezint la Bucureşti, şi poate că dacă Guvernul acceptă ideile mele vom reuşi schimbarea în ce priveşte sistemul de subvenţii, cofinanţarea, garanţiile bancare, etc. Aveam de gând ca la Ciocaia să-i fac pe toţi sătenii acţionari în această afacere. Politicienii mi-au zis că asta e populism. Eu cred că, din moment ce eu cer puţin şi dau mai mult, nu e populism. Politicienii promit mult şi nu dau nimic, după mine asta e populism!

Eu vreau să-i ajut pe cei străluciţi

- Cum vedeţi viitorul turismului?

- Aştept un ministru al turismului receptiv la idei. Cred că avem locuri mai frumoase decât Elveţia. Dar viitorul nu e al pensiunilor mici, pentru că acestea, în afară de cazare, nu pot oferi alte servicii. Iar noi trebuie să oferim turiştilor serviciile pe care ei nu le găsesc acasă. În Bora-Bora nişte bungalow-uri amplasate pe apă costă 6.000 dolari pe noapte. Dacă erau pe uscat costau poate 200 dolari. Apoi, trebuie să avem un personal foarte bine calificat. Bine că facultăţile scot sute de ingineri care ajung şomeri, dar un bucătar bun nu găseşti...

- Ce se mai aude cu centrul Mecena?

- Eu zic că a fost o idee bună de care s-a ales praful. Am pornit de la ideea că trebuie să ţinem talentele în ţară. Bursierii erau obligaţi să lucreze după absolvire minimum 5 ani în ţară. Din păcate, în loc să sprijinim tinerii talentaţi, au fost ajutaţi cei cu probleme financiare. Or, eu vreau să-i ajut pe cei străluciţi.

- Sunteţi un capitalist generos, darnic şi faţă de spitale, şi faţă de mamele care îşi cresc singure copiii... Ce proiecte caritabile mai aveţi în derulare?

- Am avut câteva idei, dar din păcate a venit criza şi mi-au rămas alături foarte puţini oameni de afaceri. De obicei pun la bătaie piese din colecţia mea de argintărie. După ce se strâng banii, tot eu completez diferenţa ca să pot lua aparatură medicală. Deşi rămân la părerea că statul este obligat să doteze spitalele, nu să mă lase pe mine să fac gimnastică în adunarea banilor...

- Ce ar trebui făcut cât mai urgent pentru Oradea?

- În Oradea, cel mai important om e primarul. El trebuie să gândească precum un şef de firmă, ca un cap de familie, şi banii acumulaţi trebuie dirijaţi cu atenţie. Oradea e într-o poziţie avantajoasă. Dl Bolojan a terminat un mandat, apreciat pe drept sau nedrept, şi locuitorii i-au mai încredinţat unul. Înseamnă că e pe drumul cel bun şi susţinut, ceea ce îl obligă să fie şi mai deştept. În locul dumnealui, aş opri construirea parcurilor şi podurilor, şi aş schimba direcţia ameliorând situaţia economică. Luând în considerare că guvernul actual a moştenit o ţară în faliment şi viaţa de la o zi la alta nu va fi mai bună, aş încerca să le fac viaţa mai uşoară orădenilor. Oamenii vor preţuri mai mici la încălzire, la apă şi canalizare, la energia electrică. Dacă primarul ar accepta aceste necesităţi, sunt convins că se vor găsi soluţii.

Adevărata mea specializare: femeile

- Când vom ajunge să trăim ca în Vest?

- În ultimii ani am trăit ca-n Vestul sălbatic. E necesar ca populaţia să acorde încredere lui Ponta şi Antonescu şi proiectelor economice noi şi profitabile, care pot scoate ţara repede din situaţia actuală. Dacă după alegeri se va forma un Parlament cu oameni devotaţi ideii de schimbare şi prin comunicare corectă ni se va da posibilitatea ca poporul să le monitorizeze activitatea, vom trece repede de această situaţie dezastruoasă. Aleşii trebuie să înţeleagă că au obligaţia să îi servească pe cei care i-au trimis în Parlament.

- Intră Uniunea Europeană în faliment?

- Aceasta este fantasmagorie şi minciună. Nu se mai pot imagina state care să iasă din UE. Unde să se aşeze? Dacă UE s-ar destrăma, ar fi o catastrofă pentru toţi membrii. Cum ar putea negocia România cu Rusia sau cu SUA singură? În cadrul UE este altceva. E adevărat că schimbările au venit brusc şi au prins Uniunea pe nepregătite, căci ţările vestice s-au trezit pe cap cu fostele ţări comuniste. Cred că se impune reorganizarea Uniunii, la care toate ţările membre ar trebui să participe.

- Sunteţi un mare admirator al femeilor. V-aţi schimbat părerea despre ele odată cu înaintarea în vârstă?

- Eu nu sunt nici economist, nici comerciant. Adevărata mea specializare sunt femeile. Restul sunt meserii sub acoperire. Femeile sunt cea mai importantă parte a vieţii unui bărbat. Sigur că ideal ar fi să ai o singură iubire până la moarte, să găseşti partenerul tău de viaţă la bine şi la rău. Din păcate, în general nu se întâmplă aşa. Sunt perioade în care femeia te duce în rai. Când te părăseşte sau o părăseşti ajungi în iad, dar acest iad, din fericire, nu durează mult. Aşa că merită să le iubeşti, chiar dacă această iubire durează o zi, o lună, un an sau mai mulţi. Vă spun, merită să fii o zi în rai, e ceva incredibil...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
stie a vorbi si a raspunde la intrebari.
Parerea mea ca si Dl Mudura Alexandru este 1 Francmason la fel ca toti Bogatii din lume si nu,nu mai: in show bizz, politica etc, intrebarea mea este, ca in cine poti sa ai incredere si sa-l crez unu-i Bogat si om important din societate s-au celor din Media? Ei da Dl Mudura vorbeste ca nu face parte din politica asta-i doar o poveste ptr presa locala, si este un afemeiat toata lumea stie problema dansului. Iar ce priveste politica Romana si nu,nu mai este pierduta de mult acei oameni care intre adevar putea schimba ceva. candva. . .
Postat 31 Ianuarie 2013, 10:16 de Iochanan Brauer
cu tot respectul
Dl. Chirilia cu tot resdpecetul un articol de propaganda . nu ma asteptam la asa ceva de la dumneavoastra. si pina la urma urmei daca dinsului ii place asa de mutl USL -ul sa mai citeasca si asta desigur si ei sunt la comanda lu Basescu
Postat 09 Iulie 2012, 01:45 de Cristi
Pacat Domnule Chirila
Domnule Mircea Chirila, pacat de dvs, sunteti om cultivat, pacat ca va lasati cumparat de asemenea gunoaie de mafioti locali, cum puteti scrie un asemenea articol?mai aveti ceva constiinta? moralitate?
Postat 06 Iulie 2012, 14:05 de george
In rai nu sunt curve ?
Daca tot ai stat o zi acolo si ti-a placut, de ce te-ai intors Sany ? Ai avut interdictie la fete ? Obsedatii nu pot ramine permanent ?
Postat 28 Iunie 2012, 21:57 de Carp III
TVA
mai bine taci ..si stai burta ..sa nu ajungi bosorogule langa prietenu tau Nastase ....te scutura astia si te gaseste cu TVA-ul ...la greu care-l faci ....nu te satura D-zeu de bani nici pe tine!
Postat 27 Iunie 2012, 17:57 de Mario Mudura
historie
De ce nu intrebati de la domnul Mudura cum si-a facut bani? A primit totul in mina de la un neamt care ia lasat dupa ce a decedat. Cine si cum a platit ca sa obtina fabrica de bere si sa-l darie noapte fara nici oaprobare ( ultima fabrica de bere de acest gen - declarat monument istoric - prea tirziu). Mai stiu citiva care dau sfaturi si sint destepti , uniii au furat unii au primit bani de la altii dar nici unul dintre ei nu au lucrat pentru bani. Nimeni nu l-a intrebat cit la suta a primit din Lotus Tradatorul Medgyessy pentru ajutorul lui in busines in Ungaria. Daca ar fi om de treaba nu ar fi \\\\\" cetatean de onoare a Oradiei\\\\\" doar un om simplu care face bun pentru altii fara publicitate. Mudura uita ca foarte multi din Oradea de virsta lui il cunosc si stiu cum a ajuns unde este acuma, singurul respect care il am ca nu se baga in politica in fata ecranurilor doar sta in spatele draperiei si este un miscator de oamnei si influenteaza pe cine si cum vrea. In sfirsit prost sa fii noroc sa ai, dar toate acestea dinsul nu le va avea dupa ce se duce pe partea necunoscuta a lumi, atunci as vrea sa aud parerile dumnealui . Toti oameni ca si el cred ca sint mai destepti ca Dumnezeu.
Postat 27 Iunie 2012, 17:34 de motoroskutya
Un barbat adora sa fie in preajma unei femei cu care are ce sa discute!
Probabil ca ai petrecut prea mult timp gandindu-te ce ai in comun cu acea femeie Beatrice pe care o invidiezi pentru modul in care reuseste sa cucereasca un barbat, nu-i asa?indiferent de varsta lui ... Dar cu siguranta ai descoperit imediat ce are ea si tu nu ai…Un corp de invidiat....Haine la moda....Un job trasnet.... sex appeal-ul pe care TU din invidie nu-l vei avea niciodata....Lejeritate in a purta o conversatie....O inteligenta aparte.... Ce are ea si o face atat de dorita de un barbat este senzualitatea pe care o emana, nu este doar faptul ca este slaba si are forme de manechin. Este mai mult decat atat! O astfel de femeie emana sexualitate in decenta cuvantului (asta daca” tu” cunosti decenta). Asta-i adevarul!Iti inteleg invidia ...nu poti sa nu invidiezi o asemenea femeie insa mai presus de invidie ar trebui sa domneasca recunostinta pentru ceea ce face...Un sfat...lasa invidia, te poate distruge si am sa vin cu argumente in acest sens...Invidia este :*Dorinta a ceea ce nu poti sa ai, nu poti sa fi sau sa devii. O dorinta manifesatata in exces atat de mult, incat consuma, altereaza, energia lui "a face". *Discrepanta dintre pozitia ta si a celui care a reusit. *Invidia poate aparea cand URMARESTI REZULTATUL SI NU CALEA . Cand nu accepti faptul ca tu esti cel care trebuie sa te schimbi, sa mergi. *Prapastia dintre ceea ce esti si ceea ce nu crezi ca poti sa fii, desi ai vrea si atunci demolezi pe celalalt si ce a construit el, crezand ca astfel poti sa fii mai aproape. *Invidia este o stare de inchidere. Incapacitatea de a accepta si recunoaste reusita celuilalt, cu elemente ce decurg din hotie(privarea celuilalt de bunul sau) *Invidia ascunde in spate de fapt, dorinta de a te apropia de cel care a reusit, dar esti incapabil sa intelegi ca sensul este de la tine catre el si nu invers. invidia este oglinda a ceea ce crezi ca nu poti. *Prin invidie demolezi ceea ce nu poti construi de teama ca nu poti ajunge acolo, incapabil sa rezonezi cu starea de reusita pt ca esti foarte departe de ea si nu te impaci cu cei trei A(aici, acum, asa). *Invidia este incapacitatea de a te bucura pentru altcineva, fractura la nivel amotional corect manifestat prin iubirea aproapelui, incapacitatea de a intelege starea de unitate a fiintei umane(starea lui de bine ma face si pe mine sa fiu bine, si invers) *carapacea care incatuseaza simpatia, aprecierea, recunoasterea calitatilor( atribute ale valorii umane).Numai un om de valoare recunoaste calitatile celuilalt. Lipsa rezonantei dintre calitatile lui si forma in care exist eu.
Postat 26 Iunie 2012, 19:59 de Oxana
@Levente
marsh, mah, rahatule ! esti o dejectie umana, plin de prostie si frustrari ! hehehehhehehe.........
Postat 26 Iunie 2012, 19:26 de hehehehhehehehehehhe
La mall, la mall...
Nu ii convine ca s-au facut parcuri, lumea merge in parc in loc sa se plimbe prin Lotus! Cum se zicea... omul a reusit sa stranga jumatate din 1.5 miliarde E dar nu a avut bani de teren pentru mega centru de afaceri, oare ce afaceri? pe ce infrastructura? aduceam oamenii de afaceri cu tranvaiele alea noi Siemens? Sa eftinim caldura... sloganul PSD din campania electorala. Dansul nu este afiliat politic, dar pun pariu ca face manevre la greu cu baietii bine plasati politic altfel cine i-ar tine spatele pentru "micile" nereguli de la mall? La dansul in mall, aerul conditionat functioneaza doar pe coridoare si acolo cand cum. Mda afara e vopsit gardul frumos.... Eu nu l-as numi pe domnul Mudura om de afaceri, intr-o lume normala, civilizata, probabil ar fi fost maxim un functionar public. Am putea totusi zice despre el ca este un om cu bani, la fel ca Patriciu, dar in nici un caz nu am putea sa il comparam cu Tiriac de exemplu.
Postat 26 Iunie 2012, 18:27 de giff
hai sa credem orice
daca ii dădea Bolojan terenul ala valoros, de unde naiba facea Mudura rost de 1,5 miliarde de Euro? și cine ar investi banii aia in Oradea? exista cineva suficient de nebun sa-si imagineze zgarie-nori și săli cat cele din NBA-ul american la Oradea? și daca avea atâția bani la dispozitie, de ce nu a cumparat terenul ala? ce insemnau vreo 10 milioane pentru el?
Postat 26 Iunie 2012, 15:39 de rossi
@broscoiul
DOMNULE, AI UN VOCABULAR, DE .................MAHALA.
Postat 26 Iunie 2012, 13:12 de Alecu
Caractere mizere....
Pentru toti simpatizantii mei un mesaj scurt : Broscoiu...Va stau in gat manaca-mi-ati c..u!
Postat 26 Iunie 2012, 10:39 de Dorel-Broscoiu
.....
Mă mir că poate să vă mai aburească un expirat fizic şi moral ca individu ăsta.... Singura motivaţie a obositului e lăcomia fără margini, specifică dealtfel multora dintre cei ajustaţi primPrejur.... Desigur şi teama că într-o zi nu-şi va mai putea plăti curvele. Tot ce a făcut, a făcut în interes propriu şi personal. Lăsaţi naivităţile, îl doare în cur de comunitate şi de noi toţi.............
Postat 26 Iunie 2012, 10:28 de 402
Mda
Nu sunt fan al dansului, dar imi place ceea ce a facut pentru oras, si sper sa investeasca tot mai mult in orasul nostru, si alti oameni potenti financiar sa-i urmeze exemplul, nu neaparat prin mall-uri, ci prin investitii care sa creeze locuri de munca, atractii noi in oras, infrumusetarea orasului etc. Trebuie sa trecem de stadiul de orasel, si sa avem investitii importante in oras, si mai ales pe segmentul Office Building suntem cam saraci, in comparatie cu Clujul sau Timisoara, si suntem neatractivi pentru marile companii din domeniu, iar toti specialistii din oras trebuie sa se reorienteze spre alte locuri, ceea ce inseamna ca pierdem oameni valorosi, de care avem o nevoie acuta..
Postat 26 Iunie 2012, 10:05 de 401
NO ASA TARE ARTICOL
BUNA ASTA CU PUPINCURISTI IO PROPUN INTRODUCEREA TAXEI DE "SOLIDARITATE" PENTRU TOTI FRIPTURISTII LUI BASESCU SI TRATAREA ALCOLISMULUI GRATUITA PENTRU MAJORITATEA...MAI ALES PENTRU DUDUIA MOCOVEI CA I PLACE RAU SA TRAGA LA MASEA ...BRAVO DOMNULE ZIARIST SPUNE NE TOT NU TE LASA1
Postat 26 Iunie 2012, 10:02 de GELU
PUPINCURIST
Tara de cacat in care ne-au afundat fanariotii lui basescu cu curpapirurile lui care formeaza grupul ,,baietilor destepti''. Mogulul Basescu si pupincuristii lui....Ba oameni nu va desteptati....Bravo la domnu asta ,mare caracter ...voi toti restu sunteti lungaii lui Basescu
Postat 26 Iunie 2012, 09:53 de LEVENTE
.....
Decât un zsidan unguresc.....libidinos, îmbătrînit, lacom, corupt şi în ultimă instanţă trist. Un exemplu clasic de decădere morală, fizică şi intelectuală. Securistu ăla de Megyesi l-a finanţat cînd a pornit Lotusu şi de aia hortistu ăstalalt de Orban nu mai e bun. Dacă i-ar da dea nişte bani să vedeţi ce bun ar fi.... Năstase trebuia să ia 25 de ani, bătrîne..... Şi ceilalţi acoliţi KGB, în frunte cu Iliescu, ar trebui puşi la răcoare. Nea Mircea, e păcat să te laşi corupt aşa ieftin........
Postat 26 Iunie 2012, 09:37 de pistike
pocaiti
da mudura un om de mare caracter, pacat cum zicea el ca nu i-a dat bolojan terenurile sa construiasta mega parcul, atunci alta ar fi fost oradea pe harta europei
Postat 26 Iunie 2012, 09:35 de florin
Hotii
" pupincurism" !
Postat 26 Iunie 2012, 09:32 de Capatana
"MERITA SA FII O ZI IN RAI..E CEVA INCREDIBIL.."
Domnule Chirila tin sa va multumesc pentru acest articol deosebit de interesant! Daca am avea mai multi jurnalisti, cu asemenea simt al dreptatii si cu acelasi curaj de a spune lucrurilor pe nume poate am mai putea spera sa se schimbe ceva in tara asta necajita,unde toate lichelelel, hotii si carieristii sunt la putere ...(in mare parte am cam scapat de ei...)!!! Nu cred ca avem nevoie “de studii superioare” pentru a intelege importanta randurilor scrise de dumnevoastra cu atat mai mult insemnatatea intervievatului. Citind cu atentie si curiozitate articolul am ajuns sa inteleg si sa percep importanta unui punct de vedere personal (cel al domnului Mudura) in chestiunile de interes general, totodata datorita expunerii prin opinia si viziunea dansului, mi-am schimbat realmente parerea despre politicianul si omul Adrian Nastase. Doresc sa mentionez faptul ca nu tin parte nici unuia dintre personaje, dar analizand prin prisma apartenentei sau nu la un partid politic aleg si respect “partidul oamenilor de afaceri”, cei care produc si aduc bani in Romania, cei care ne dau de lucru sau care pe langa sustinerea morala ne ajuta sa ne punem in practica ideile inovatoare. Meritul intervievatului este cel al unui om care prin puterea motivatiei si a actiunilor sale a contribuit la interesul comunitatii. Nu sunt un concurent si nici nu “admirator infocat” al domnului Mudura dar, il apreciez pentru ce a facut si pentru ce inca mai are puterea sa faca, intr-o societate “parazita”. Eu un cetatean de rand fiind, mi-as dori sa vad si alti “CARCOTASI” care pe langa dorinta de “a vrea” sa treaca la stadiul “de a face” in viitor, macar un sfert din cat a facut si urmeaza (din cele relatate de dumnevoastra mai sus) sa mai faca domnul Mudura. Constat ca, aparitia acestui articol a pus in miscare un intreg angrenaj de “sfatuitori”, buna parte dintre acestia sustinand pozitia transanta, demna si laudabila a domnului Mudura fata de tot ce se intampla in Oradea si in Romania la ora actuala, o alta parte fiind “incomodati” de articolul dumnevoastra, de omul sau de jurnalistul Mircea Chirila care de-alungul timpului nu a facut alceva decat sa ne transmita noua cititorilor, opiniile si parerile intervievatilor, cat si ale dansului personale, fara cenzura, fara stersaturi, adaugituri...ca in comunism In incheiere poate reusim “sa impulsionam” noi cititorii..(oamenii de rand)..si ceilalti oamenii de afaceri "sa-i inclinam” sa faca acte de filantropie in mod organizat .... In asteptarea cat mai multor articole de genul acesta va doresc SUCCES!
Postat 26 Iunie 2012, 09:16 de Dorel-Broscoiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1529 RON
  • 1 EUR = 4.8641 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON