URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2022, 15:47

Al doilea caz de variola maimuței, confirmat în România

Al doilea caz de variola maimuței, confirmat în România (credit foto: REUTERS / Dado Ruvic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că a fost identificat un al doilea caz de îmbolnăvire cu variola maimuţei în România. Bolnavul este un bărbat în vârstă de 32 de ani, care s-a prezentat la medic în Bucureşti.

"Un nou caz de variola maimuţei diagnosticat în România. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din Bucureşti săptămâna trecută, iar investigaţiile de laborator au confirmat astăzi că pacientul este infectat cu variola maimuţei", a transmis Ministerul Sănătăţii, potrivit Spotmedia.ro. 

Starea bărbatului este bună şi acesta va rămâne în izolare, notează aceeaşi sursă. A fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi.

Amintim că primul caz de variola maimuţei (monkeypox) în România a fost anunţat luni. Persoana infectată este un bărbat de 26 de ani din Bucureşti, aflat în spital, în stare bună. Partenerul pacientului a călătorit în Europa, în ţări cu numeroase cazuri, precizau autorităţile într-o informare oficială.

Potrivit Ministerului Sănătății, variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest în urma contactului cu rezervorul animal. De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană. Este cauzată de virusul variolei maimutei, care aparține familiei ortopoxvirusului.

Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

Variola maimutei nu se răspândește în mod normal cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin piele lezată, tract respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoană care are variola maimuței sau contact prelungit cu obiecte contaminate. Cu toate că variola maimuţei nu a fost documentată anterior ca o infecție cu transmitere sexuală, transmiterea în timpul contactului sexual este în concordanță cu modul în care acum virusul poate fi transmis de la o persoană la alta, mai arată MS.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
LGBTQIA+ ...
... e în derivă. E vorba că + se va face "minus" după măsurile pe care le propune OMS "în favoarea" acestei comunități.
Postat 15 Iunie 2022, 18:02 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON