URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deloc moale nu le-a picat alegătorilor liberali din Bihor acuza adusă PNL-iştilor din Consiliul Judeţean de către Ioan Mang, cum că partidul lor favorit se pregăteşte de-o alianţă taman cu UDMR. Supărat că PSD nu mai are, alături de UDMR şi ALDE, majoritatea în "parlamentul" judeţean, Mang le-a reproşat PNL-iştilor, cu Ilie Bolojan în frunte, încălcarea unui protocol semnat anul trecut de şefii celor patru partide reprezentate în CJ, care prevedea o repartizare mai puţin dezechilibrată a banilor pentru primării.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
23 Mai 2011, 15:43

AIO demolează rezervoarele dezafectate de CAO pentru a amenaja parcări

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria este hotărâtă să demoleze staţiile de hidrofor scoase din uz de către Compania de Apă Oradea pentru a putea amenaja parcări pe amplasamentele eliberate.

"Intenţia municipalităţii este a demola aceste rezervoare de beton, care sunt dezafectate şi deci nu mai prezintă utilitate, în vederea extinderii locurilor de parcare în municipiu, în special a parcărilor de reşedinţă", a spus primarul Ilie Bolojan.

Conform unui comunicat al Primăriei, rezervoarele dintre blocuri casate de CAO au fost preluate de către Administraţia Imobiliară Oradea. AIO a demolat încă din luna martie Staţia de Hidrofor nr. 845 din strada Peneş Curcanul, urmând ca până la începutul lunii august să amenajeze aici peste 100 de parcări de reşedinţă.

În continuare, municipalitatea aşteaptă emiterea autorizaţiilor de demolare şi pentru staţiile de hidrofor 839, din capătul spre strada Morii a străzii Peneş Curcanul, şi a staţiei 122 din strada Bernard Shaw. După obţinerea autorizaţiilor de demolare va urma organizarea procedurilor de licitaţie pentru achiziţionarea serviciului de demolare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3517 RON
  • 1 EUR = 4.8426 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON