URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iunie 2016, 07:29

AG Weinberger, cel mai apreciat bluesman român: "Mă tot gândesc să mă întorc în Oradea…"

AG Weinberger, cel mai apreciat bluesman român: 'Mă tot gândesc să mă întorc în Oradea…' foto: Adrian Coleasa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unic şi irepetabil. Aşa se descrie chiar el, orădeanul AG Weinberger, supranumit Mr. Blues al României. Pe lângă o carieră bogată în ţară, AG i-a impresiont pe granzii muzicii americane şi a reuşit să-şi lanseze un album chiar acolo, "Nashville Calling", care l-a propulsat în atenţia juriului de nominalizări pentru Premiile Grammy.

S-a întors în ţară în 2006, locuieşte în Bucureşti, unde compune, concertează şi studiază la Conservator. Faţă în faţă cu BIHOREANUL, AG şi-a amintit copilăria pe malul Crişului, a vorbit despre peisajul muzical autohton, despre împărţirea banilor publici "în gaşcă" pentru evenimentele artistice, despre tirania USB-ului care ia locul chitării şi... despre o posibilă întoarcere în oraşul natal.

"Sunt o corcitură"

- De ce ne întâlnim în Oradea pe terasa unei pensiuni şi nu, de pildă, în casa părintească? Nu mai aveţi familie în oraşul natal?

Mama a murit în noiembrie. Mai am un fiu, care e plecat în Viena, deci nu mai am niciun fel de legătură biologică cu oraşul.

- Întrebarea aceasta v-a fost pusă, probabil, de multe ori: de ce blues?

- Nu mă consider un muzician de blues. Pe mine nu m-a întrebat nimeni: tu ce cânţi, mă? Presa imatură de la începutul anilor ’90 mi-a pus această etichetă. Eu sunt un om literat, educat şi burghez. Poporul meu a fost în sclavie acum 4.000 de ani, nu acum 150, ca afro-americanii. Pot accepta că sunt înrudit cu blues-ul, dar bagajul meu cultural e mai bogat. Sunt o sinteză a unor naţiuni, coduri genetice, culturi şi limbi. Sunt o corcitură de care sunt atât de mândru.

- Care sunt cele mai pregnante amintiri din copilăria orădeană?

- Parcul Rheday, sărutul dintr-o zi ploioasă (zâmbeşte) într-o alveolă de lângă LFI, unde mă ascundeam de ploaie, cu o fată din a X-a. Ah, şi plaja făcută pe acoperişul Teatrului, unde erau două cutii cu lacăte, în care erau ţinute mitraliere, în cazul vreunei adunări neautorizate.

- Aţi debutat cu formaţia Metropol, apoi aţi fondat prima formaţie blues, Transylvanian Blues Community. Cum era peisajul muzical în România, respectiv în Oradea ultimilor ani de comunism?

- Oarecum era mai organizată treaba. Paradoxal, statul comunist ne-a conferit un statut, aveam atestate de liber profesionişti, pentru care dădeam examene o dată la 5 ani. Nu puteai câştiga bani fără atestat. Statul de astăzi nu recunoaşte artiştii. Domeniul muzical s-a diluat cu amatorisme.

- Aveaţi plete? Le-aţi putut salva în comunism?

- Sigur. Pe baza atestatului de artist puteam să depunem o cerere la Evidenţa Populaţiei ca să apărem chiar şi în buletin aşa. Exista cred, cel puţin în Oradea, o înţelegere tacită să ne lase pe noi ăştia, muzicienii nebuni cu plete, în pace. Pletele de atunci au avut o semnificaţie, cele de azi nu mai au niciun simbol.

- Cum şi în ce context aţi plecat?

- În 1993, când nu mai exista deja Transylvanian Blues Community, o fostă iubită a deschis cu soţul ei în Bucureşti primul local din România, "You and me", în care s-a cântat jazz şi blues pe viu în mod regulat. M-au chemat să-i ajut şi am rămas în Bucureşti. Apoi am fost chemat şi la "Lăptăria lui Enache".

Minoritar şi watch dog

- Ştim că în 2000, când deja aveaţi o carieră impresionantă, v-aţi mutat în Statele Unite, unde aţi cântat în taverne, dar şi în cluburi de lux, semnând ulterior un contract cu o casă de discuri. Cum vedeţi experienţa americană?

- Mai fusesem în America în 1996 şi 1998 la festivaluri. În 2000 aveam o emisiune la Radio Contact cu Răzvan Dumitrescu şi invitaţi precum Gabriel Liiceanu şi Adrian Pleşu. Era anul alegerilor şi am început să primim telefoane. Ni se spunea să avem grijă ce vorbim. Zilele acelea mi-am găsit şi parbrizul crăpat, nu ştiu dacă a fost coincidenţă sau nu. Am decis să plec, nu pentru că eram speriat, ci dezgustat. Mi-am dat toţi banii pe biletul de avion şi am ajuns în Chicago la un amic, intrând ulterior într-un circuit de concerte.

- Ce v-a determinat să vă întoarceţi?

- E bună întrebarea. M-am întors în 2006, când România părea pe o direcţie ascendentă. Mi s-au oferit concerte serioase, lumea începuse să consume, vindeam 45.000 de bilete pe an. Din 2010, însă, când a venit această psihoză cu criza, lumea a băgat banii la pernă.

- L-aţi cunoscut pe BB King, care v-a şi lăudat talentul, aţi cântat în deschiderea concertului Al di Meola şi i-aţi cântat preşedintelui Clinton cu ocazia vizitei sale în România. Care e momentul care v-a marcat cel mai mult în carieră?

- Eu nu ţin minte punctual nişte momente, eu însumi sunt memoria mea. O persoană care m-a marcat a fost, însă, profesorul meu de chitară din Oradea. Dacă domnul Bokor Barna nu s-ar fi prins că nu am un format clasic şi nu mi-ar fi pus benzi de magnetofon cu Golden Gate Quartet sau Jacques Loussier, nu am fi stat de vorbă azi.

- Aţi declarat că vă simţiţi străin în propria ţară. Ce presupune a fi un "triplu minoritar" în România?

- Minoritarii se simt nevoiţi să tragă mai tare şi, astfel, izbucnesc vârfuri. Majoritarul are o îndestulare. E majoritar, deci totul i se cuvine. Aşa e peste tot în lume. În schimb, România de astăzi e captivă într-o virtute periculoasă. Ea se numeşte fascismul indolenţei, care nu se referă la limbă ori etnie. Uite, de exemplu, eu port 50 la pantof şi sunt discriminat la mine în ţară pentru că nu găsesc în prăvălii, nici în cele cu ştaif, numărul meu. Buba e una comportamentală, educaţională. Sau: există un festival de blues în Sighişoara care, pe bani publici, şi-a permis să nu accepte artişti români. Asta nu e discriminare? Anul trecut am lansat o scrisoare deschisă pe această temă, care a ajuns la şase ministere. Mesajul meu către cei care gestionează bani publici pentru evenimente culturale este: Aveţi grijă, Weinberger este un watch dog (câine de pază - n.r.), care îşi ia în serios statutul de cetăţean.

"Televiziunea, din ce în ce mai agresivă"

- S-a scris că nu mai cântaţi cu o trupă pentru că nu vă permiteţi să ţineţi una...

- A-ţi permite ceva nu înseamnă neapărat financiar. Eu nu mai pot concura emoţional cu retardul colegilor de breaslă. Numărul chitărilor încă nu îi face pe deţinătorii acestora colegi cu mine. Foarte mulţi pun mâna pe instrument, se iubesc în faţa oglinzii, au clipuri video şi "like-uri". Dar dacă îi întrebi dacă ştiu să intoneze o coardă perfectă sau aud terţa mare vei avea o surpriză.

- Ne spuneaţi mai demult că pentru un artist cuvântul "gratuit" este un blestem. Susţineţi în continuare eliminarea evenimentelor de masă, cu acces liber, pe bani din bugetele locale?

- Gratuitatea va ucide situaţia existenţială a muzicienilor. În România, statul ne este un concurent mult prea mare, nu putem ţine pasul cu el. Banul public e pe găşti, pe relaţii afective. Or, banul public ar trebui să aibă o etică. Cel care-l gestionează ar trebui să ofere ceva la care comunitatea nu are acces, care nu curge din robinet toată ziua. De ce nu aduce Primăria pe banii publici pe Michael Flatley şi Riverdance? Nu spun că e o reavoinţă, ci un amatorism. Pentru un eveniment de cultură, banul public trebuie să aibă un curator de specialitate, cu pregătire în conţinutul artistic.

- Câţi fani (mai) are blues-ul în România? Dar muzicieni?

- În ce mă priveşte pot spune că sunt fani, concertele sunt pline. Cel care te respectă ca artist este cel care cumpără ceva de la tine - un bilet, un album... În anii ’90 era o perioadă de o efervescenţă, cu vreo 30 de trupe de blues şi blues rock. La începutul anilor 2000 a fost un declin, iar acum parcă e un revival cu vreo 10-12 trupe şi artişti care îmbrăţişează această rigoare stilistică.

- Ce aţi dori să vedeţi astăzi la TV şi să ascultaţi la radio?

- Nimic. Suntem martorii cântecului de lebădă al televiziunii ca formă de comunciare. Radioul deja a dispărut, totul e online. Pe telefonul meu pot să văd conţinut video, audio. Televizorul a devenit o formă media din ce în ce mai agresivă şi lacomă.

- În 2012 aţi candidat pe lista Federaţiei Comunităţilor Evreieşti pentru un loc în Consiliul General al Capitalei. De ce?

- Din naivitate. Ştiam că nu vom avea multe şanse, dar am adunat multe voturi şi de la neevrei. Eu cred că oamenii care conduc oraşe trebuie să fie burghezi. Nu prima sau a doua generaţie de încălţaţi. Aceştia vor avea tot timpul complexul acela social anti-burghez, anti-bine.

- Aţi venit la Oradea pentru a ţine un workshop cu tinerii de aici. Cum arată şcoala muzicală românească? Avem muzicieni în devenire?

- Sunt unii din Ministerul Educaţiei care vor să scoată educaţia muzicală din curicula obligatorie. Dacă cineva şi-a permis să se gândească la asta putem vorbi de normalitate? Eu am făcut modulul pedagogic la Bucureşti, la Conservator. Acum sunt la master la Compoziţie. Când avem lecţii în şcoli, ne îngrozim de inepţiile din manuale. Cum să predau eu despre Aurel Temişan? Ce fel de reper e acela? În loc să spun de Sincron, Sfinx, Phoenix şi Johhny Răducanu...

"Astăzi USB-ul este instrumentul"

- Anul trecut aţi lansat Mighty Business, declarat cel mai bun album blues al anului. Lucraţi la un nou proiect?

- Continui să am acasă studio-ul pornit şi înregistrez, dar discul şi-a pierdut semnificaţia. Am văzut un documentar despre un festival din Belgia la care apare DJ-ul rezident cu limuzina, urcă pe scenă şi, într-un gest sugestiv, scoate din buzunar USB-ul şi rânjeşte. Apasă play şi 200.000 de oameni se distrează. Acesta e astăzi instrumentul! Nu chitara, nu pianul. În schimb, eu sunt captiv într-un trecut nostalgic. Nu ştiu dacă sunt în stare să-mi neg limbajul care m-a edificat şi să bag totul pe USB.

- Aţi venit destul de rar în concerte la Oradea. De ce?

- Se pare că există o iritare generală când se aude numele meu prin anumite cercuri din oraş, inclusiv cele care gestionează fondurile publice. Probabil asta vine dintr-un provincialism frumos îmbrăcat de la H&M.

- Cum vedeţi peisajul evenimentelor artistice de aici? Ce îi lipseşte acestuia?

- Lipseşte un curatoriu de specialitate care să legitimeze deciziile legate de evenimentele culturale. Şi ar mai trebui să se rupă lista de "abonaţi" la zilele oraşelor. Dar văd că totuşi sunt multe evenimente, am văzut că veţi avea curând un festival cu muzică clasică. Orice aduce plusvaloare urbei este binevenit!

- Cum găsiţi Oradea de astăzi, faţă de cea a copilăriei? Cum îi vedeţi dezvoltarea?

- A rămas acelaşi oraş liniştit, paşnic. Clădiri bine îngrijite, drumuri bune, semafoare proactive. Am văzut pe viu acum şi Piaţa Unirii şi pot spune că simt acolo o respiraţie. E un boom economic aici, se vede pe stradă, oamenii sunt îmbrăcaţi bine, sunt amabili. În alte zone ale ţării nu este amabilitate deloc. Mă tot gândesc să mă întorc aici când voi mai înainta în vârstă. E mai linişte. Bucureştiul e un oraş ticălos.


JAM SESSION 
Lecţiile lui Mr. Blues

La finalul săptămânii trecute, în perioada 27-29 mai, circa 25 de orădeni, în special tineri, au participat la un workshop cu chitaristul AG Weinberger şi toboşarul Miki Orban, ţinut la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din Oradea, în organizarea Asociaţiei Hope Music.

Întâlnirea a fost una specială pentru tinerii muzicieni orădeni, care au învăţat de la maestrul AG Weinberger atât noţiuni muzicale specifice cât şi despre demnitatea artistului şi viaţa pe scenă. "Este un chitarist recomandat de BB King, el fiind regele blues-ului, deci este o oportunitate minunată că pot să fiu alături de el şi să învăţ chiar de la el", a spus unul dintre cursanţi.

E important de menţionat că participanţii nu au trebuit să plătească acest curs, ei fiind admişi pe baza talentului lor, după ce au trimis către organizatori un scurt demo. Workshop-ul cu AG Weinberger şi Miki Orban s-a terminat cu ceea ce poate fi numit un jam session, tinerii cântând, alături de AG, în curtea Liceului "Don Orione" ceea ce au învăţat sau rafinat la curs.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON