Fie şeful de la asociaţie, fie un locatar nemulţumit de mârlănia altora a postat nişte afişe la fiecare etaj al unei clădiri de pe strada Republicii prin care cere păstrarea curăţeniei pe casa scării. Textul afişului sună cam aşa: "Vă rugăm păstraţi curăţenia! Nu puneţi picioarele pe pereţi! S-a inventat scrumiera! Am intrat în secolul XXI!".
Bihorel îi dă dreptate autorului anonim. Dacă necivilizaţii se urcă pe pereţi - probabil de foame - măcar să se descalţe înainte. Iar dacă fumează prea mult şi aruncă mucurile pe jos e pentru că aşa ştiu ei să se... cureţe.
Cât despre faptul că am intrat în secolul XXI, asta e doar o provocare. Statisticile arată că suntem cu 40 de ani în urma lumii civilizate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.