URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
06 Iunie 2017, 06:30

Acuzat de finanţarea terorismului: Şase ţări arabe au rupt legăturile cu Qatarul. Locuitorii au luat cu asalt magazinele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemen şi Libia au rupt legăturile diplomatice cu Qatar. Aceste state acuză autorităţile de la Doha de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida.

Retragerea diplomatică a fost declanşată de Bahrain şi a fost urmată de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Yemen şi Libia. Decizia a fost luată "pentru a proteja securitatea naţională în faţa pericolelor reprezentate de terorism şi extremism".

Arabia Saudită şi-a închis graniţele şi a blocat legăturile pe uscat, aeriene şi pe mare cu peninsula învecinată.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au stabilit un termen de două săptămâni pentru ca vizitatorii şi rezidenţii din Qatar să părăsească teritoriul.

Emiratele Arabe Unite au anunţat că diplomaţii qatarezi au la dispoziţie 48 de ore pentru a părăsi ţara.

Companiile aeriene din Emirate vor suspenda toate zborurile către şi dinspre capitala Qatarului, Doha, începând de marţi.

Totodată, cele şase ţări arabe au închis spaţiul aerian pentru compania Qatar Airways.

Decizia, una fără precedent, este văzută drept o separare majoră între ţările puternice din Golf, care sunt, de asemenea, aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite.

Statele din Golf şi-au manifestat opoziţia faţă de regimul din Iran, dar Arabia Saudită a acuzat Qatar de "colaborare cu grupări teroriste susţinute de Iran", în regiunea estică Qatif şi în Bahrain.

Ministrul de Externe din Qatar a precizat că decizia luată de cele şase ţări arabe nu va afecta vieţile cetăţenilor şi rezidenţilor. Totuşi, aproximativ 40% din produsele alimentare sunt importate din Arabia Saudită.

De altfel, locuitorii Qatarului au intrat in panica, luni, cand au auzit ca toate tarile vecine isi inchid granitele in fata lor, asa ca au luat cu asalt magazinele pentru a-si face provizii de hrana, pentru ca se asteapta la ce-i mai rau.

Oamenii au golit rafturile supermarketurilor si si-au umplut carucioarele cu lapte, apa, oua si orez, informeaza publicatia locala Doha News.

Qatarul, ţară cu aproximativ 2,7 milioane de locuitori şi care se bazează în principal pe resursele de petrol, va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2022.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ce ironie...
Dintre toate tarile, tocmai Arabia Saudita s-a gasit sa reproseze Quatarului asa ceva. Ha ha ha! Intrebaree 1: daca Mecca si/sau Medina se aflau in Quatar, cum ar fi reactionat celelalte tari din peninsula? Intrebare 2: cum vor reactiona marile puteri, afectate direct de aceasta sustinere (daca ea exista)a gruparilor teroriste de care Quatar... tari ca SUA, Rusia, Franta, Germania, Regatul Unit, etc? Dupa mine, ar trebui sa faca la fel... doar se dau mari "luptatori" impotriva terorismului.
Postat 06 Iunie 2017, 13:21 de IonutS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON