Premierul Victor Ponta a scăpat de ruşinea de a fi tras la răspundere că şi-ar fi plagiat teza de doctorat. Conform Gândul, Ministerul Educaţiei, cel care trebuia să tranşeze verdictul în cazul acuzelor de "copy-paste", a ţinut cont de singurul raport care l-a dat pe Ponta nevinovat, ignorând pur şi simplu celelalte două rapoarte care îl fac plagiator.
Concret, Ministerul n-a ţinut cont de raportul Universităţii Bucureşti şi nici de cel remis de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, ambele documente arătând că teza de doctorat a lui Ponta conţine fragmente masive copiate din alte lucrări. De asemenea, Ministerul a respins cererea Universităţii Bucureşti de a-i retrage premierului titlul de doctor în drept penal obţinut cu lucrarea "Curtea Penală Internaţională", coordonată de fostul premier Adrian Năstase.
Totuşi, cazul a fost închis prin avizarea de către Direcţia Juridică din Minister a raportului întocmit de Consiliul Naţional de Etică, organism ce susţine că Ponta n-a copiat niciun rând. Altfel spus, conform Gândul, Ministerul a avizat decizia de neplagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului.
Premierul Victor Ponta a declarat în permanenţă că nu a plagiat în lucrarea de doctorat şi a acuzat în permanenţă că acest caz a fost creea de către Traian Băsescu şi PDL. De altfel, Victor Ponta a declarat că va demisiona dacă CNE îl va declara plagiator.
Unul din efectele cazului de plagiat al premierului Victor Ponta a fost acela că Parlamentul a decis să modifice Legea Educaţiei Naţionale în sensul că plagiatul să fie constatat de acum înainte doar prin instanţă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.