După redistribuirea voturilor de la alegerile parlamentare, bihoreanul Vasile Blaga, liderul PDL la nivel naţional, va obţine până la urmă un mandat de senator, scrie adevărul.ro.
Blaga a pierdut alegerile în Colegiul 3 Senat din Timiş obţinând doar puţin peste 25% dintre voturi, în faţa contracandidatului din partea USL, consilierul judeţean Matei Suciu, care a reuşit să strângă aproximativ 55% din voturi.
După rezultatele proaste obţinute de ARD la aceste alegeri, Blaga a fost întrebat dacă va demisiona de la conducerea PDL. "Eu, când am pierdut alegerile pentru Bucureşti mi-am dat demisia, la Ministerul de Interne mi-am dat demisia, asta este o situaţie mai complicată", a răspuns acesta.
Tot în urma redistribuirii, intră în Parlament şi Roberta Anastase, care a candidat pentru un fotoliu de deputat în Colegiul uninominal 11 Ploieşti Vest, Elena Udrea, candidată în Neamţ, la Roman, Ioan Oltean, învins într-un colegiu din Bistriţa, Gheorghe Ialomiţianu, care a candidat la Braşov, Cezar Preda (Buzău), Theodor Paleologu (Bucureşti), Mihai Răzvan Ungureanu (Arad) şi Traian Igaş (Arad).
sursa: adevarul.ro
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.