URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Mai 2019, 10:06

Va fi sau nu încarcerat? Zi decisivă în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea

Va fi sau nu încarcerat? Zi decisivă în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zi decisivă în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a anunţat, la ultimul termen al dosarului DGASPC Teleorman, că, pe 27 mai, va pronunţa verdictul în procesul preşedintelui PSD.

La ultimul termen, procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, care a primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în primă instanţă.

Agenţia de ştiri Mediafax notează că, luni seară, după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea a declarat că nu se teme de decizia definitivă.

"Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată, dacă va rezista presiunilor inimaginabile, vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista, vor da condamnare", a declarat, duminică seară, liderul PSD.

Liviu Dragnea a fost întrebat dacă are "bagajele făcute", cu referire la decizia aşteptată luni de la instanţa supremă, el precizând "nu am niciun bagaj făcut".

După cum se ştie, în primă instanţă, preşedintele PSD a fost condamnat, anul trecut, la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman pentru instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul mai multor termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

UPDATE: 

În vreme ce mai mulţi inculpaţi au primit pedepse cu suspendare, în ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, instanţa a menţinut decizia iniţială, de 3 ani de închisoare şi 6 luni cu executare! 

Detalii, în articolul: "Sentinţă definitivă: Liviu Dragnea merge la închisoare!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON