URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Februarie 2016, 15:21

Şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost demis de premierul Cioloş

Şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost demis de premierul Cioloş foto: dcnews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gelu Ştefan Diaconu a fost demis, joi, din funcţia de şef al Fiscului, de premierul Dacian Cioloş, la o zi după ce procurorii au anunţat că Diaconu este urmărit penal în dosarul Mădălin Voicu – Nicolae Păun.

Potrivit presei centrale, premierul l-a demis şi pe vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu.

Actul de demitere e semnat de primul ministru şi se aşteaptă un nume din partea ministrului Finanţelor desemnarea unui inlocuitor sau a unui interimar.

Anunţul vine după ce, tot joi, Diaconu transmisese, într-un comunicat al ANAF, că refuză să-şi dea demisia, aşa cum i-a cerut ministrul Finanţelor, Anca Dragu, în urma dosarului de urmărire penală în cazul Mădălin Voicu - Nicolae Păun. 

Conform Dcnews.ro, Diaconu a numit acest dosar ca fiind unul "kafkian". "În ce priveşte solicitarea doamnei ministru Dragu de a-mi prezenta demisia, precizez că nu îi voi da curs, întrucât doresc să fiu demis din funcţie, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva să îşi asume consecinţele acestei măsuri", a scris Gelu Diaconu în comunicatul ANAF. "Atrag atenţia tuturor factorilor de decizie, informând totodată cetăţenii, că ANAF se află în mijlocul unei perioade critice ale existenţei sale, fiind instituţia căreia i se datorează în proporţie de peste 70% relaxarea fiscală şi stabilitatea macrobugetară a statului român. Acţiunile unui procuror (Doru Florin Ţuluş n.r.) conduc la destabilizarea unei instituţii vitale pentru statul român", a arătat Diaconu în comunicat.

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut încă de miercuri demisia preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Potrivit gandul.info, Diaconu şi Vătşoiu sunt acuzaţi că au emis două directive prin care îi scuteau de la plata impozitelor pe oamenii folosiţi de Păun şi Partida Romilor, în proiectele europene în care ar fi deturnat fonduri. DNA a solicitat avizul Camerei Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Dosarul vizează deturnarea de fonduri şi spălarea de bani în două proiecte finanţate din fonduri europene, implementate de Asociaţia Partida Romilor în perioada 2010-2013. În ambele proiecte, peste 3.000 de persoane defavorizate au fost incluse în acest program fără ştiinţa lor, selectate de partidul lui Păun, iar angajaţii proiectelor au fost obligaţi să vireze câte 5% din salarii către Partida Romilor.

Gandul mai notează că prejudiciul total se ridică la peste 24 de milioane de lei. Pentru a-şi acoperi fraudele, Păun a iniţiat un act normativ privind amnistia unor contribuţii fiscale, conform DNA. Totodată, Păun l-ar fi plătit cu peste 217.000 de lei pe Mădălin Voicu, precum şi cu un salariu lunar pe soţia acestuia, ca să intervină pentru aprobarea finanţărilor, pentru promovarea unei directive care să amnistieze neplata contribuţiilor la asigurările de sănătate sau la ANAF, în legătură cu neplata impozitelor pentru persoanele plătite de Partida Romilor, conform DNA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cine nu-i cu noi e împotriva noastră.
A zis omul că va da publicității lista tuturor datornicilor cu obligații de peste 100 lei? A zis? Înseamnă că o să avem și ”ANAF-ul nostru”, ca să nu mai stea tot contribuabilul în așteptare fără rost!
Postat 11 Februarie 2016, 18:47 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON