URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Mai 2011, 15:17

Acuzaţii de spionaj: Vicepreşedinţii CJ Iaşi, filmaţi pe ascuns la serviciu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, acuză că a descoperit în biroul său din sediul CJ o cameră de filmat, despre a cărei montare nu a fost înştiinţat. "Stăteam la birou şi am văzut o culoare mai ciudată pe perete a varului de deasupra uşii. M-am dus să văd despre ce e vorba şi am descoperit o cameră de luat vederi, legată la două fire. Am discutat apoi cu celălalt vicepreşedinte al CJ, Constantin Adăscăliţei (n.r. membru PSD) şi am descoperit că şi în biroul său e montată o astfel de cameră. La el în birou se putea observa praf de var pe jos", a declarat Victor Chirilă.

Ambii şefi ai CJ au depus o sesizare la Poliţie, dornici să afle cine îi spionează şi din ce motiv. "Vrem să ştim cine ne urmăreşte şi de ce. Eu, unul, oricum am atribuţii puţine la CJ, deci nu umblu cu bani sau contracte, şi nici nu semnez hârtii. Înainte de şedinţele de consiliu, la mine în birou se adună consilierii liberali pentru a discuta strategia pentru întrunirile respective. E vorba de persecuţie politică. Aici nu e unitate militară, ci instituţie publică", a mai spus Chirilă.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad a declarat că este amuzat de poveste şi că va contacta şi el organele abilitate, pentru a afla cine a montat camerele de filmat.

Relaţiile dintre şeful CJ şi cei doi vicepreşedinţi sunt tensionate de câteva luni, Chirilă şi Adăcăliţei rămânând la un moment dat fără atribuţii, din dispoziţia lui Simirad.

UPDATE:

Camerele video ascunse în birourile vicepreşedinţilor CJ Iaşi fuseseră instalate de procurorii DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Constantin Adăscăliţei face obiectul unor verificări ale procurorilor anticorupţie, care au solicitat instanţei autorizarea interceptării ambientale, în acest scop fiind montată aparatura respectivă.

Pe de altă parte, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava, a refuzat să comenteze situaţia de la CJ Iaşi, unde în birourile vicepreşedinţilor au fost descoperite camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără ştirea acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
cei de la DNA au lucrat bine
problema reala este ca nu au calificare de femeie de serviciu, au sters dar varul necesita alta reteta de eliminare de pe parchet si oricum cine are ochiul format vede ORICE, oricat ai incerca sa ascunzi, dar am ramas orpilata ce cauta comunistii aia in FUNCTI? avem tineri care au studiat in strainatate de ce nu sunt promovati, va mirati ca nu merge economia cu Trabantul vreti sa ajungeti la Bruxelles!!!! ce sa mai spui! ce! avem securisti printre noi si vrem democratie?
Postat 19 Mai 2011, 15:04 de anca
dada
bine domnilor dar puteati sa ascundeti mai bine camerele alea, halal DNA tataaaa..... sunt si mai mici camere, sunt si microfoane ... bine ca nu ati pus un car tv la ei in camera si sa va asteptati sa nu vada nimic.
Postat 19 Mai 2011, 10:23 de c76
DNA la comanda cui:))
la comanda cui tinand cont ca erau oraganizate intalniri ale PNL si PSD:)) TEAPA asa se castiga campaniile electorale:)) Taticu va da in GURITA la totii numai pe TIGANI ii prefera daca nu aveti OCHII asta e capitalismul ROMI vor stapani ROMANIA, dar ce sa va fac daca nu avem barbati va conduce un marinar Pirat unde vrea el:) ca v ati multimit cu hotiile si jafurile in loc sa va aparati neamul i ati protejat pe romii ca va cumpara, mare e lumea ta doamne dar multi prosti in ea, nu aveti iscusinta, viclenie, va e frica de parnaie dar tot acolo ajungeti:))
Postat 18 Mai 2011, 19:15 de radu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON