URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
02 Noiembrie 2012, 11:18

Şase din 10 candidaţi la şefia Parchetului General şi DNA au plagiat în proiectele de management

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia de evaluare a candidaturilor, pe care ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi-a bazat nominalizările pentru funcţiile de şefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a descoperit că 6 dintre cei 10 procurori înscrişi în concurs au plagiat, copiind fără să citeze sursa, în proiectele de management depuse la concurs. Mai mulţi procurori au copiat chiar din cartea coordonată de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

În procesul verbal de evaluare a candidaturilor, comisia îi acuză pe procurorii Gheorghe Cornescu, Claudiu Constantin Dumitrescu, Elena Hach, Vasile Ioniţă, Viorica Stoica şi Emil Gheorghe Moţa că au preluat bucăţi de text, fără să citeze sursa, din alte lucrări juridice sau de management.

Cei doi procurori nominalizaţi de Mona Pivniceru pentru şefia celor două parchete - Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, nu au plagiat, arată comisia de evaluare. Cele mai grave cazuri de plagiat, după cum reiese din procesul verbal publicat de Ministerul Justiţiei, sunt ale procurorilor Cornescu, Stoica şi Ioniţă.

Proiectul depus de procurorul Viorica Stoica (foto), care a candidat la ambele funcţii, le-a depăşit pe cele ale colegilor săi la un singur capitol: cel al plagiatului şi lipsei de originalitate.

"Proiectul întocmit are în vedere ambele funcţii pentru care se desfăşoară procedura de selecţie şi, mai mult decât alte proiecte, are un conţinut lipsit de originalitate, ideile din cadrul acestuia fiind, în cea mai mare măsură, preluate în mod mecanic şi fără respectarea vreunei reguli privind indicarea sursei, din operele altor autori sau din alte materiale accesibile publicului pe Internet", scrie comisia de evaluare.

Astfel, procurorul Stoica, de la Parchetul General, a creat capitolul I al proiectului său preluând "în cea mai mare parte" un capitol al lucrării "Managementul Ministerului Public. Aspecte teoretice şi practice", autor George Bălan, Editura House of Guides, 2008.

O secţiune din proiect "este însuşit ad litteram, în integralitatea sa şi fără indicarea sursei, de pe site-ul oficial al Ministerului Public, fiind păstrate titlul, subtitlurile şi chiar forma acestuia", conform comisiei de evaluare.

În alte două secţiuni, Viorica Stoica s-a limitat la reproducerea unor texte de lege şi regulamente interioare ale Parchetului General.

"Candidata nu reuşeşte să facă distincţia dintre obiective şi măsurile de aplicare a acestora, având dificultăţi de ordin conceptual", consideră comisia de evaluare. De altfel, Viorica Stoica a plagiat până şi concluziile proiectului său.

"În cadrul ultimului capitol, intitulat "Concluzii", care ar trebui să prezinte un pronunţat caracter de originalitate, candidata preia din nou, în bloc şi fără respectarea cerinţelor specifice de elaborare a unei lucrări, paragrafe întregi din lucrarea autorului George Bălan, pe care am menţionat-o anterior", arată comisia.

Procurorul Viorica Stoica a candidat pentru ambele funcţii de conducere scoase la concurs. Ea este procurorul care a încercat să îl audieze pe preşedintele Traian Băsescu, în 2005, şi recunoaşte, într-un interviu pentru gândul, că este prietenă veche cu europarlamentarul PSD Corina Creţu.

Stoica a explicat pentru gândul că fragmentele despre care comisia de evaluare de la Ministerul Justiţiei spune că sunt copiate fără indicarea sursei nu pot constitui un plagiat. Explicaţia: "Cum putem vorbi despre plagiat, când este vorba despre un proiect de exercitare a atribuţiilor specifice unui procuror de Înaltă Curte? Acest proiect nu are caracterul unei lucrări ştiinţifice, nici al unei lucrări de concurs. El cuprinde idei, este un preambul, o bază de discuţie pentru interviuri".

Viorica Stoica nu recunoaşte legitimitatea comisiei de evaluare, ba chiar o acuză pe ministrul Mona Pivniceru că "s-a ascuns" în spatele acestei comisii, pentru a nu-şi asuma decizia de numire a şefilor de parchete.

"Sigur, unii nu au plagiat absolut deloc. Acolo unde trebuia să fie bine, sunt numai calităţi", spune Viorica Stoica, referindu-se la cei patru colegi procurori în cazul cărora comisia nu a semnalat elemente copiate fără citarea sursei.

Procurorul susţine că "în mare am spus de unde am luat", referindu-se la teoria managementului şi la prezentarea instituţiilor pe care se pregătea să le conducă. "Nu am spus fragmenţelul acesta l-am luat de acolo, aliniatul al doilea l-am luat de acolo", spune însă Viorica Stoica.

Procurorul Gheorghe Cornescu, de la Parchetul General, a plagiat grosier, folosind metoda copy-paste cu "bloc de text". El a candidat pentru şefia Parchetului General.

Cornescu a explicat, pentru gândul, că a preluat fragmente din mai multe lucrări şi că dacă evaluatorii au considerat că a copiat, atunci şi alţi colegi procurori care au candidat sunt la fel de vinovaţi. El susţine însă că este vorba doar de date statistice şi regulamente, care nu pot fi interpretate original.

"Au fost mai multe materiale din care m-am inspirat. Dacă aşa au scris ei în raport, înseamnă că aşa este. Dar înseamnă că este şi cazul colegilor mei. Nu poţi să-şi dai cu părerea pe date statistice. Nu ai cum să procedezi altfel, este o activitate publică (a parchetelor - n.red), nu ai alte date", spune Cornescu.

Pe lângă rapoartele de activitate din care a preluat fragmente, Cornescu recunoaşte pentru gândul că s-a inspirat şi din cartea Monei Pivniceru, din care şi alţi colegi de-ai săi au găsit izvor de cunoştiinţe.

"Sunt singurele surse din care am preluat. În cuprinsul proiectului sunt menţionate toate sursele. Ultimul capitol este original (cel referitor la soluţiile şi viziunea pentru conducerea instituţiei - n.red.), restul nu ai cum să fii original, pentru că nu ai cum", a mai explicat Gheorghe Cornescu pentru gândul.

Sursa: Gândul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
DA
SI CE DACA AU PLAGIAT, SE SCHIMBA CU CEVA SITUATIA ? NU, NICI VORBA ! VA REUSI CINE TREBUIE ( CU PLAGIAT SAU NU ). SUNT CAZURI SI IN BIHOR, SI EI SUNT BINE MERSI, TRAG SFORILE JUDETULUI DUPA BUNUL LOR PLAC. ( banii vorbesc), dreptate are formatia Holograf: Banii vorbesc, banii vorbesc Unii te ridica, altii te lovesc Banii nu tac, banii se fac Totul e in mina lor Banii vorbesc
Postat 05 Noiembrie 2012, 12:22 de Dady
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON