URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Iunie 2014, 12:29

Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au semnat acorduri de asociere cu UE

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Uniunea Europeană a semnat vineri Acordul de Asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice care vor să apropie de Europa de Vest, în pofida presiunilor exercitate de către Rusia. Acordul angajează aceste trei ţări la standarde europene, inclusiv noi reglementări vamale, controale de calitate şi competiţie pe piaţa liberă.

"Este o mare zi pentru Europa (...). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând", a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului Eurpean, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă, în cadrul unui summit european, la Bruxelles.

Potrivit Mediafax, acordul a fost semnat în mod oficial la Bruxelles de către cei 28 de şefi de stat şi de guverne UE cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă. "Ce zi mare! Poate cea mai importantă pentru ţara mea de la independenţă", proclamată în 1991, a declarat Poroşenko. "Evoluţiile istorice sunt inevitabile", a adăugat el, subliniind că acordul se aplică "întregii Ucraine, inclusiv Crimeei".

Van Rompuy a declarat că "nimic, în acord, nu este susceptibil să afecteze Rusia". Acordul "este pozitiv, nu este îndreptat împotriva cuiva", a subliniat preşedintele Comisiei José Manuel Barroso.

Poroşenko a semnat a doua parte a Acordului de Asociere, cea de ordin comercial, care vizează în principal ridicarea principalelor bariere vamale dintre Ucraina şi statele membre UE. Prima parte, de ordin politic, a fost semnată în martie de către premierul Arseni Iaţeniuk.

Semnarea documentului a fost prevăzută iniţial în noiembrie 2013, dar fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici s-a răzgândit şi a preferat să se orienteze către Rusia pentru a obţine un ajutor economic. Această decizie a antrenat mişcarea de contestare care a condus la destituirea sa, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia şi insurecţia separatistă prorusă din estul ţării.

Rusia a avertizat săptămâna aceasta că va adopta "măsuri de protecţie", în cazul în care se va dovedi că Acordul de Asociere dăunează economiei ruse. UE afirmă că Rusia are numai de câştigat de pe urma modernizării economiilor vecinilor săi.

Acordul de Asociere, fără precedent în istoria UE, vizează o cooperare largă, în schimbul angajamentului celor trei ţări faţă de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2719 RON
  • 1 EUR = 4.755 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON