URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iunie 2011, 17:53

Proiectul lui Băsescu de revizuire a Constituţiei este... neconstituţional

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma analizării textului proiectului de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri că există articole care conţin elemente de neconstituţionalitate. Unul dintre ele este referitor la caracterul licit al averii, potrivit CCR. Mai exact, articolul 44 din proiectul de revizuire a Constituţiei, alin.8, potrivit căruia fiecare cetăţean va fi obligat să dovedească faptul că averea a fost dobândită în mod legal.

Astfel, în privinţa dreptului la proprietate privată, articolul 44 se modifică la aliantul (8), astfel încât acesta prevede în continuare că "averea dobândită licit nu poate fi confiscată". În schimb, se elimină menţiunea actuală, care spune: "caracterul licit al dobândirii se prezumă".

Altă prevedere neconstituţională e cea privind imunitatea parlamentară şi cea legată de componenţa CSM.

Potrivit Mediafax, judecătorii au considerat că sunt încălcate drepturi fundamentale în ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii, unde se prevede că în CSM să fie aleşi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi că preşedintele Consiliului poate proveni din rândul acesteia. Numirea unei persoane care nu este judecător sau procuror la conducerea CSM încalcă drepturi constituţionale, în opinia CC.

Au fost verificate toate articolele din proiectul de revizuie a Constituţiei peste şapte ore.

CCR a reluat, vineri dimineaţa, dezbaterile pe proiectul de revizuire a Constituţiei înaintat de şeful statului, Traian Băsescu, după ce, joi seara, discuţiile se opriseră la articolul 61, privind Parlamentul unicameral, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

Potrivit Legii 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, "înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea".

Pe 1 iunie, şeful statului a declarat că estimează că va trimite noul proiect de Constituţie Parlamentului undeva între 20 şi 30 iunie, şi a afirmat că este dispus să meargă să prezinte Legislativului textul în a treia decadă a lunii iunie. Băsescu a spus că, din punctul său de vedere, modificările nu sunt foarte complicate şi a estimat că va obţine repede avizele de la Consiliul Legislativ şi CCR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
e evident@!
PSD Dan Şova: Băsescu vrea scoaterea din joc a presedinţilor de consilii judetene www.pesurse.ro
Postat 17 Iunie 2011, 21:12 de anca
atentie!!!!
atunci cand calci asa zisele drepturi ale ,,justitiei" apare neconstitutionalitatea. celelalte puncte sunt valabil judecate dar toti sa raspunda pentru faptele lor numai cei din justtie nu. egalitate fratilor Citeste mai mult: ?id=24949&utm_source=3530&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter#ixzz1PYZ22VQ7 Citeste mai mult: ?id=24949&utm_source=3530&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter#ixzz1PYYhp2XS
Postat 17 Iunie 2011, 20:45 de luca
atentie!!!!
Ori eu n-am inteles nimic, ori stau prost la organul cu care ar trebui sa gindesc. Adica modificarea este neconstitutionala pentru ca magistratii trebuie sa raspunda cind gresesc, pentru ca ar permite sa fie retinuti si arestati parlamentarii cind comit infractiuni si pentru ca fiecare persoana ar trebui sa-si justifice averea? Citeste mai mult: ?id=24949&utm_source=3530&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter#ixzz1PYYhp2XS
Postat 17 Iunie 2011, 20:44 de luca
a ti inteles ?
Traian basescu este un amestru al stategiei de prevenire i au trebuit si lui anii buni de studiu si analiza stategica dar atentie si PIONI principali=PILONI deci daca IONESCU face o FRAUDA sa zicem in 3 ani si este cercetata normal ca se urmareste recuperarea banilor dar noi stimn si a afcetat foarte grav inclusiv viata COPIILOR dar nu recunosc muierile noastre ca si au ascuns averea pe numele parintiilor, femeiilor, etc si atunci spune PRESEDINTELE bine bine noi trebuie sa recuperam paguba produsa sa ne faca dovada legala a averilor pana la rudele de gradul IV si cei apropiati daca averea este legala nu o confiscam, daca nu sunt un GRUP ORGANIZAT CRIMINAL, este ianccepatbil ca tu ca parinte sa l acoperi sa te bucuri de foloase materiale care legal nu ti apartin decat toaletizate in acte :))) e fff bun ca PRESEDINTE deci copii nu traiesc rau decat din vina parintiilor care nu vor sa muncesc pentru ei , isi ascund averile ca sa nu platesca pensie alimentara, idem isis ascund averile ca sa nu platesca taxe voi ca PRESEDINTE ce a ti alege? era o lacuna in sistem din pacate de 20 de ani si nu am aschimbat nimic, am avut incredere in totii care ne au condus, i am votat deci si noi sunte
Postat 17 Iunie 2011, 18:56 de anca
ce spune Basescu
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca a eliminat din noul proiect al Constitutiei prevederea privind prezumarea caracterului licit al dobandirii averilor deoarece aceasta a generat blocarea recuperarii daunelor statului si a cetatenilor. El a afirmat ca cel mai probabil aceasta prevedere care modifica articolul 44 al Constitutiei, prin eliminarea prezumtiei caracterului licit al dobandirii averii, va produce o puternica dezbatere publica. Seful statului a aratat ca, potrivit articolului 44 alineatul 8 din actuala Constitutie averea dobandita licit nu poate fi confiscata, iar caracterul licit al dobandirii se prezuma. "In propunerea mea, formularea este: averea dobandita licit nu poate fi confiscata, eliminand caracterul licit al dobandirii se prezuma. De ce acest lucru? Nu va porni nimeni o cruciada sa vada pensionarii cum stau cu averea, sa vada ce muncitori de la uzinele din Pitesti. Dar prezumarea caracterului licit al averii se poate face in lege, nu e nevoie sa fie in Constitutie, pentru ca intr-o lege se poate face si descrierea conditiilor in care se prezuma caracterul licit al averii. Suntem unici in Europa cu o astfel de prevedere si ea a fost paravanul sub care, desi s-a stiut despre averi dobandite ilicit, nu au putut fi confiscate, iar statul nu si-a putut recupera pierderile de la cei care au fraudat statul", a spus seful statului, mentionand ca prevederea propusa nu exclude prezumtia caracterului licit al oricarei averi. In plus, Traian Basescu a subliniat ca a ales varianta de a elimina din Constitutie aceasta prevedere pentru ca aceasta a generat blocarea recuperarii daunelor statului si a cetatenilor. "Am optat pentru varianta de a nu avea prevederea expresa in Constitutie, pentru ca aceasta prevedere a generat blocarea recuperarii daunelor statului, implicit a daunelor cu care a fost pagubit orice cetatean pana la urma, nu numai statul", a adaugat presedintele Basescu.
Postat 17 Iunie 2011, 18:45 de un roman
se prezuma=se estimeaza se presupune a fi:))
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, luni, că o problemă-cheie a României este faptul că se prezumă în Constituţie că toate proprietăţile sunt dobândite licit şi că atât Legea fundamentală cât şi drepturile omului "nu sunt o licenţă pentru a fura", informează Mediafax. "O problemă-cheie pe care o aveţi este faptul că se prezumă în articolul 44 (din Constituţie, n.red.) că toate proprietăţile sunt dobândite licit. Noi nu avem o astfel de prevedere în Statele Unite. Şi nu cred că este necesară", a spus Gitenstein. El a făcut aceste declaraţii la o conferinţă organizată, luni, de Societatea Academică din România şi Fundaţia Freedom House România, cu tema "Confiscarea în România şi bunele practici la nivel internaţional". "Mesajul meu pentru dumneavoastră este acela că nici Constituţia dumneavoastră şi nici drepturile omului nu sunt o licenţă pentru a fura", a spus Gitenstein. Ambasadorul a vorbit despre sistemul de confiscare din America precizând: "Ne pasă de protecţia proprietăţii private mai mult decât oricui". El a mai spus, răspunzând unor întrebări, că "dacă bunurile sunt acumulate prin mijloace ilegale, nu contează ale cui sunt, pe numele cui sunt. Faptul că sunt pe numele altcuiva, nu contează". Gitenstein a mai spus că în Statele Unite, conform unei legislaţii redactate în 1984, există un fond special în care sunt acumulate bunurile sechestrate şi care în unele cazuri sunt folosite inclusiv pentru compensaţii pentru victime. În acest fond se află în prezent 4 miliarde de dolari. Proiectul legii de revizuire a Constituţiei elimină, la articolul privitor la dreptul de proprietate privată, prevederea potrivit căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. În textul actual al Constituţiei, articolul 44 referitor la "Dreptul de proprietate privată" stipulează, la alieatul 8: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă". În proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, ultima parte a textului este eliminată, fiind menţinută doar cea potrivit căreia: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată". Proiectului legii de revizuire a Constituţiei şi un tabel comparativ între textul actual al Constituţiei şi textul propus au fost postate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia.
Postat 17 Iunie 2011, 18:37 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON