URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Mai 2014, 11:59

Ponta: "Ne paşte un război"

Ponta: "Ne paşte un război" foto: Realitatea.Net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situaţia din Ucraina, "care se agravează de la o zi la alta, reprezintă pentru România cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani", a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta, adăugând că ţara noastră trebuie să fie cât mai bine pregătită pentru toate provocările de la graniţă, scrie Mediafax.

Declaraţiile au fost făcute sâmbătă după amiază, la Fabrica de Avioane din Craiova, unde le-a spus reprezentanţilor uzinei că, "deşi ne paşte un război", vestea bună pentru ei este că vor avea comenzi.

Potrivit Mediafax, Ponta s-a urcat la manşa unui avion IAR 99 Şoim şi i-a întrebat pe reprezentanţii uzinei ce echipamente militare poate transporta un asemenea aparat, el primind explicaţii de la aceştia cu privire la posibilităţile avionului de a transporta tehnică militară. "Vreau să fim cât de bine pregătiţi se poate pentru toate provocările de la graniţa de răsărit, vreau ca România să fie pregătită alături de aliaţii NATO să asigure cu responsabilitate siguranţa viitorului României şi în acelaşi timp vreau ca în următorul CSAT să pregătim, şi din partea guvernamentală, şi din partea celorlalte instituţii ale statului, o analiză şi o strategie referitoare la modalitatea prin care putem să protejăm identitatea şi drumul european al Republicii Moldova", a declarat premierul.

"Este o situaţie extrem de gravă ce se întâmplă acum în Ucraina. E din ce în ce mai rău în fiecare zi. Este cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani pentru România. Acum vedem că decizia de a intra în NATO, pe care până acum nu am simţit-o ca fiind un beneficiu, de data aceasta se dovedeşte că va fi o decizie corectă, iar România are capacitatea militar şi strategic de a-şi îndeplini toate obligaţiile, în primul rând faţă de populaţie, cât şi către întreaga alianţă şi vine aici şi ca o extensie a responsabilităţii noastre faţă de românii de pe malul celălalt al Prutului", a adăugat Ponta.

El afirmase, la Rovinari, că România trebuie să se afle permanent, în această perioadă, "într-o stare de atenţie".

Întrebat de jurnalişti, la Craiova, ce înseamnă o astfel de situaţie, premierul a explicat că a vrut să evite termeni precum alertă, care ar putea induce o stare de panică în rândul populaţiei.

"Am folosit un termen nejuridic, de stare de atenţie, pentru că juridic nu vreau să vorbesc de alertă. Înseamnă că suntem în permanennţă în coordonare şi dialog permanent cu partenerii noştri americani şi europeni şi suntem tot timpul pregătiţi să avem o poziţie comună şi să ne facem partea din obligaţii care revine României în calitate de membru NATO", a mai spus premierul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
p
ce vita e ponta asta..
Postat 05 Mai 2014, 00:21 de todea torescu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2653 RON
  • 1 EUR = 4.7607 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON