URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 23 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Mai 2011, 12:49

O fostă consilieră a lui Boc, numită consul general la Barcelona

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cynthia-Carmen Curt, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Emil Boc, a fost numită, miercuri, de Guvern în postul de consul general al României la Barcelona.

Curt va prelua postul ocupat până în prezent de Radu Ionescu, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe din 1997. Radu Ionescu a fost numit la conducerea consulatului din Barcelona în octombrie 2007, după ce anterior a lucrat ca şi consul la ambasada României de la Bratislava.

La sfârşitul lui 2010, Cynthia Curt a fost numită la propunerea grupului PDL din Senat, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate (CNI). Ea a mai lucrat ca subprefect al judeţului Cluj şi inspector guvernamental.

Tot în şedinţa de miercuri, Guvernul a mai decis ca Alexandru Mureşan şi Gheorghe Nicolae-Pahonea, ambii diplomaţi MAE, să fie numiţi consuli la Vrşeţ, respectiv la Sankt Petersburg.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2921 RON
  • 1 EUR = 4.7432 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON