URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Noiembrie 2012, 22:44

O familie a câştigat în instanţă întreaga suprafaţă a unui sat din Arad şi vrea să evacueze localnicii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţi ai familiei care a obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă la Tribunalul Arad, prin care primeşte aproximativ 8.700 de hectare de terenuri în jurul localităţii Nadăş, s-au prezentat, miercuri, cu un executor judecătoresc pe unul dintre terenurile care i-ar reveni şi pe care există o gospodărie.

Peste 30 de localnici s-au adunat pentru susţinerea celor care locuiesc în această gospodărie, afirmând că beneficiarii sentinţei au obţinut practic toate terenurile şi pădurile din zona satului.

Tot miercuri, beneficiarii sentinţei au mers cu un buldozer pe o păşune unde există un adăpost, intenţionând evacuarea zonei.

În ambele situaţii, jandarmii şi poliţiştii au intervenit pentru a fi evitate conflictele între părţi, astfel că nu s-au semnalat incidente.

Petrică Horga, viceprimarul comunei Tauţ, de care aparţine satul Nadăş, a declarat că sentinţa de restituire în natură a 8.700 de hectare de terenuri datează din 2007, iar în ultimul an beneficiarii acesteia au început să o pună în aplicare, identificând terenurile şi intrând astfel în conflict cu localnicii.

Pe măsură ce localnicii au fost anunţaţi că pierd dreptul de a lucra terenurile agricole şi nu mai pot să folosească păşunile, aceştia au deschis alte procese cu noii proprietari, procese care se află pe rol.

"Este o situaţie grea, oamenii se tem că rămân fără sursa de supravieţuire. Practic, familia respectivă a câştigat întreaga suprafaţă a satului. Cea mai mare parte sunt terenuri împădurite, peste 5.000 de hectare, aşa că noii proprietari au acum şi un ocol silvic privat", a declarat viceprimarul.

Conform sursei citate, cea mai mare parte a terenurilor câştigate au fost deja restituite noilor proprietari, în timp ce pentru o parte mai există conflicte în instanţă.

Edilul a spus că familia care a obţinut terenurile a prezentat în instanţă documente din care a rezultat că este moştenitoarea unui grof, Iosif Grosz, care a deţinut importante proprietăţi în zonă în perioada interbelică.

"În urma reformelor agrare, localnicii au primit terenuri pe care le-au lucrat, dar unii nu au şi titluri de proprietate", a spus viceprimarul.

Avocatul care îi reprezintă pe unii dintre locanici, Stelian Lupu, a afirmat că, potrivit numerelor topografice incluse în sentinţă, toată suprafaţa satului, inclusiv biserica şi cimitirul, au fost câştigate.

"Familia a câştigat 101 numere topo, dar asta corespunde întregii suprafeţe a localităţii. Numerele topo din sentinţă ocupă toată suprafaţa, inclusiv biserica şi cimitirul", a declarat avocatul.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Silvice Arad au declarat că pădurea obţinută prin sentinţă s-a aflat înainte de 2007 în gestiunea statului.

Conform Direcţiei Silvice, familia a preluat de la stat peste 5.000 de hectare de pădure, fiind cea mai mare suprafaţă restituită în judeţul Arad.

Familia care a câştigat terenurile din Nadăş nu a dorit să facă declaraţii presei.

Sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON