URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2017, 23:00

Ministerul Justiţiei: conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu va fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric

Ministerul Justiţiei: conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu va fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric foto generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că urmează să fie impus un prag valoric în cazul abuzului în serviciu. Precizarea vine după ce Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, precizând că sarcina reglementării unui prag revine Parlamentului, arată agenţia de ştiri Mediafax.

"Potrivit comunicatului de presă al Curţii Constituţionale din data de 6 iunie 2017, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.297 alin.(1) din Codul penal, Curtea a reţinut că, "dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu." Faţă de cele statuate, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric", transmite Ministerul Justiţiei.

În urma anunţului, ministrul Tudorel Toader a ţinut să precizeze, pe pagina sa de Facebook, că "Doar pentru cine doreşte să facă diferenţa !Decizia CCR nr.405/2016 s-a referit la conţinutul sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos o atribuţiune de serviciu", Decizia CCR din 6 iunie 2017 se referă la omisiunea legiuitorului de a stabili un prag valoric în cazul Abuzului în serviciu", a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

CCR a respins, marţi, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate privind lipsa unei limite a prejudiciului pentru abuzul în serviciu, ridicată de Bombonica Prodana, fosta soţie a liderului PSD Liviu Dragnea, în dosarul în care acesta este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi.

Pe de altă parte, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, a invocat, la un termen din luna martie, o excepţie de neconstituţionalitate privind lipsa unei limite a prejudiciului pentru abuzul în serviciu. Avocatul acesteia a precizat, în sala de judecată, că se impune trimiterea excepţiei spre CCR pentru că, în cazul Bombonica Prodana, prejudiciul este sub 50.000 euro şi nu ar intra sub incidenţa penală.

Guvernul a trimis la CCR, la jumătatea lunii mai, un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei formulate de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, privind lipsa pragului valoric pentru abuzul în serviciu. În dosar este judecat şi Liviu Dragnea.

Potrivit procurorilor, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă".

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că "în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective".

Mai mulţi inculpaţi au anunţat că îşi recunosc faptele, apelând astfel la procedura simplificată de judecată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sa traiasca usl-ul!
5 deputați pnl au votat pentru legea salarizării pesediste, creația fantezistă a doamnei Vasilescu. Din 329 de deputați (267 prezenți) de deputați, doar 28 - cei de la USR plus câțiva de la pnl - au avut curaj să voteze „Nu”. Asta e opoziția pe care ne putem baza în parlament: Sub 10% din Legislativ. Iar pnl degeaba defilează cu 3-4 oameni decenți, restul sunt niște cripto-useliști care abia așteaptă să fie cumpărați de PSD. PS: Ministrul de finanțe, Ștefan Viorel, și Grindeanu și-au exprimat opinia despre acest dezastru impus de Vasileasca și de Dragnea absentând de la votul final. Grindeanu era chiar în Parlament la acea oră.
Postat 07 Iunie 2017, 19:45 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON