URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2012, 15:16

Medicul Şerban Brădişteanu, trimis în judecată pentru favorizarea lui Năstase

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Şerban Alexandru Brădişteanu, medic şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, fiind acuzat de favorizare a infractorului, infracţiune în legătură directă cu infracţiunile asimilate celor de corupţie, se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA, scrie agenţia Mediafax.

În rechizitoriu procurorii arată că, pe 20 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, conţinând menţiunea expresă de încarcerare în penitenciar a lui Adrian Năstase. După decizia instanţei, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, fiind dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

"În condiţiile în care Adrian Năstase şi-a provocat leziuni prin împuşcare, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti şi, cu această ocazie, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase Adrian", au notat procurorii în rechizitoriu.

Procurorii DNA au mai precizat că medicul Şerban Brădişteanu şi-a folosit prerogativele sale de medic specialist în chirurgie cardiovasculară şi şi-a asumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secţiei pe care o conducea, deşi diagnosticul medical nu impunea internarea în acea secţie, iar primele intervenţii medicale au fost realizate de un alt doctor dintr-o altă secţie.

"În continuare, deşi nu a făcut nicio menţiune cu privire la necesitatea unei intervenţii chirurgicale cardiovasculare în fişa medicală a persoanei condamnate, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru şi-a arogat fără drept calitatea de a emite opiniile oficiale ale spitalului, a preluat controlul asupra comunicării publice şi a transmis că persoana condamnată are şi alte afecţiuni medicale, care, în realitate, erau secundare celor urgente gestionate deja de un alt medic", au mai arătat procurorii.

De asemenea, Brădişteanu mai este acuzat că a evitat să comunice oficial reprezentanţilor Direcţiei Generale de Poliţie Municipiului Bucureşti dacă Adrian Năstase poate fi încarcerat.

Faptele medicului Şerban Brădişteanu au dus la prelungirea internării în spital şi amânarea momentului transferării lui Adrian Năstase la o unitate de detenţie. Astfel, Poliţia Capitalei au fost nevoită să facă demersuri legale suplimentare pentru clarificarea îndeplinirii condiţiilor juridice de transfer.

sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON