URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2014, 08:41

Joe Biden soseşte marţi în România. Ce misiune are la Bucureşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele american Joe Biden se va afla, marţi şi miercuri, în România, cu misiunea de a aborda subiecte de actualitate precum relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti.

Vizita lui  este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii 5 ani, când tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009. Casa Albă a anunţat că Joe Biden, care vine împreună cu soţia sa, Jill Biden, va avea întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

Totodată, Biden se va adresa reprezentanţilor societăţii civile şi se va întâlni cu soldaţi români şi americani.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden va discuta în România şi în Cipru (22-23 mai) despre nevoia intensificării legăturilor economice, întărirea instituţiilor democratice în regiune şi despre securitatea energetică a Europei. La Bucureşti, oficialul american va reitera angajamentul SUA faţă de apărarea colectivă a NATO şi va transmite apreciarea Washingtonului faţă de contribuţia României la securitatea globală şi regională.

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a explicat pentru Mediafax că Joe Biden va aborda şi problema luptei împotriva corupţiei.

"Un alt motiv al vizitei este de a încuraja România să se concentreze pe eforturile de combatere a corupţiei, de a avea instituţii independente puternice şi un bun mediu de afaceri. Vrem să reflectăm faptul că România a făcut progrese imense şi, de fapt, a ajuns un model pentru ţările din regiune în ce priveşte lupta împotriva corupţiei, după cum am văzut în ultima perioadă. Este important ca momentul acesta să nu se piardă, iar eforturile de combatere a corupţiei să continue", a declarat Duane Butcher.

Vizita lui Joe Biden a fost precedată, anul acesta, de cele ale adjunctului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, adjunctului asistent al secretarului de stat Hoyt Yee şi directorului adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Avril Haines. Vizita va fi succedată de cea a secretarului apărării, Chuck Hagel.

Pe de altă parte, şi anul acesta preşedintele Barack Obama va ocoli România. Liderul de la Casa Albă va face, în iunie, un turneu european, care include şi Polonia, ţară pe care a mai vizitat-o şi în 2011. Şi nu se poate spune că cei doi şi-au împărţit vizitele pentru a-i mulţumi pe cei mai pro-americani aliaţi din regiune, întrucât Joe Biden a fost şi el în Polonia, atât în 2009, cât şi în martie anul acesta.

Dincolo de subiectele anunţate, pe agenda discuţiilor va figura şi problema vizelor pentru români, dar oficialul american nu va putea face promisiuni ferme în acest sens. Autorităţile române vor aborda şi chestiunea noului ambasador american la Bucureşti, post vacant din 14 decembrie 2012.

Este posibil ca Joe Biden să aibă şi o misiune precisă, care va fi făcută public mult mai târziu. Aşa s-a întâmplat şi în 2009, când Biden a venit la Bucureşti pentru a discuta despre amplasarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României. Dezvăluire care avea să fie făcută de preşedintele Traian Băsescu, la 13 aprilie 2010.

Născut la 20 noiembrie 1942 într-o familie catolică din Scranton (Pennsylvania, estul SUA), Joseph R. Biden Jr. a fost ales pentru prima oară senator de Delaware (est) în 1972, la vârsta de 29 de ani. La acea vreme, Barack Obama avea doar 11 ani. Biden este unul dintre veteranii scenei politice americane cu cei 35 de ani de experienţă în Senat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON