URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2013, 14:48

Examenul auto se modifică: Promovarea examenului teoretic rămâne valabilă chiar dacă examinatul pică proba în oraş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, doreşte modificarea examenului pentru permisul de conducere auto sau moto.

O schimbare propusă de Stroe este ca promovarea examenului teoretic să fie valabilă un an, chiar dacă elevul examinat pică proba practică. În prezent, cine cade examenul în oraş, trebuie să susţină din nou şi proba de la "sală".

Reexaminarea poate fi dată la cel puţin 15 zile de la data examinării precedente, cu dovadă că s-au făcut de atunci 6 ore de practică pe autovehicul. Totodată, promovarea examenului teoretic este valabilă un an de zile.

Proiectul de modificare introduce şi procedura de examinare pentru permisul de moped (categoria AM), care a intrat în vigoare din ianuarie 2013. Posesorii de mopede, care au absolvit un curs de legislaţie rutieră înainte de 19 ianuarie 2013, data intrării în vigoare a permisului pentru moped, nu mai trebuie să dovedească absolvirea unei şcoli de şoferi şi se pot prezenta direct la proba practică, în poligon. Proba practică pentru moped se dă doar în poligon.

O altă noutate introdusă prin ordinul ministrului Radu Stroe este procedura de examinare pentru viitorii motociclişti. Pentru categoriile de permis A, A1 şi A2, proba practică se dă în poligon, dar şi în traseu, pe şosea publică.

Viitorul motociclist va trebui să fie însoţit pe motocicleta de examen de un instructor al şcolii de şoferi, cu care va comunica prin cască, în timpuul examenului. Alături de motocicletă se va deplasa un autoturism în care se va afla poliţistul examinator. Maşina va fi condusă de un alt instructor al şcolii de şoferi. Astfel, trei persoane şi o maşină vor fi necesare pentru examinarea unui viitor motociclist.

"La susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehiculaparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii", arată noul articol din procedura de examinare.

O altă nouă prevedere este posibilitatea de a da examen pe un vehicul cu transmisie automată, nedotat cu ambreiaj, lucru care va fi menţionat pe carnetul de conducere al viitorului şofer.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
permis b
si de cand se aplica legea la cat b?
Postat 09 Aprilie 2013, 12:17 de alin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON