După 32 de ani, generalul Pacepa îşi arată faţa

Românii nu l-au mai văzut în apariţii publice pe Ion Mihai Pacepa încă din 1978, când a fugit din România. Fotografii noi ale lui n-au ajuns sub ochii foştilor săi concetăţeni. Chiar şi unii reporteri care i-au luat interviuri după 1990 nu ştiu dacă era el ori altcineva, întrucât convorbirile s-au purtat în limba engleză. Aşadar, unii erau curioşi să-l vadă cum arată azi, la aproape 82 de ani, ştiut fiind faptul că ajunsese în custodia CIA.

Zilele trecute, însă, Pacepa a publicat un articol despre afacerea spionilor ruşi arestaţi în SUA şi schimbarea lor cu patru agenţi americani condamnaţi la Moscova. Deasupra articolului se afla fotografia unui om cu barbă albă, ce ţine mâna dreptă la bărbie.

Materialul a apărut în revista "The American Spectator" scoasă de Alfred S. Regnery. În eseul respectiv găsim un Pacepa specialist de primă mână al Războiului Rece pe care l-a slujit cu peste două decenii şi jumătate, pentru ca apoi să-l denunţe odată ajuns în Lumea Liberă.

În afacerea de spionaj, Pacepa porneşte de la teza că SUA au greşit în momentul în care au acceptat să facă un schimb de spioni cu Rusia, întrucât reţeaua respectivă de agenţi ai Moscovei dovedeşte clar, în opinia sa, că Războiul Rece nu s-a terminat.

Teoreticianul spionajului la cel mai înalt nivel, Pacepa, licenţiat la şcoala KGB-ului, scrie că "ofiţerii ilegali ai Kremlinului sunt implantaţi, în mod tradiţional, în ţările inamice pentru a forma acolo o prezenţă alternativă, dacă ar izbucni un război şi ambasadele ar trebui închise. Aceştia au misiunea de a stabili un schelet local al unor guverne promoscovite". "Agenţi cameleoni", spune despre ei Pacepa, care apoi ne explică ce fac ei şi cum le reuşesc misiunile.

În ce-l priveşte pe editorul revistei "The American Spectator", Alfred S. Regnery, el este şi patronul Editurii "Regnery", aflată în ograda CIA, editura la care, în 1987, a apărut cartea "Orizonturi roşii", a lui Pacepa, după ce fusese cosmetizată în saloanele Agenţiei.

Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928) a studiat la Facultatea de Chimie Industrială din Capitală, fiind încadrat în Securitate înainte de absolvire. A ajuns în spionajul extern, iar între 1956 şi 1960 a fost adjunctul şefului misiunii României din Germania Federală şi şef al rezidenţei de spionaj a României din această ţară. În aprilie 1966, avea deja gradul de colonel când a fost numit adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe, funcţie pe care a ocupat-o până în aprilie 1972. În 1967 a fost avansat în grad, devenind general-maior.

Din aprilie 1972 şi până pe 24 iulie 1978 el a fost consilierul lui Nicolae Ceauşescu pe probleme de securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, având şi funcţia de prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe, dar şi cea de secretar de stat în Consiliul Securităţii Statului din MAI.

În august 1974 a fost avansat la gradul de general-locotenent. Pe 24 iulie 1978 a plecat în RFG cu o misiune oficială, prilej cu care a cerut azil politic în SUA, unde a ajuns patru zile mai târziu cu un avion trimis chiar de preşedintele Carter. În septembrie 1978, la Bucureşti, a condamnat la moarte în lipsă pentru crimă de înaltă trădare.

În vara anului 1999, Curtea Supremă a României a anulat condamnarea la moarte, i s-a redat gradul de general-locotenent de Securitate pe care-l avea în 1978 şi i s-au restituit bunurile ce i-au fost confiscate.