URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 13 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O, ce veste minunată de la Consiliul Judeţean se arată! Acum, că ne-am lămurit cu avioanele, domnul Pasztor ne îmbrobodeşte cu poveştile despre renovarea clădirilor Teatrului Arcadia şi Policlinicii. Iată că se împlinesc doi ani de când Policlinica a fost retrocedată Consiliului Judeţean. Timpul a trecut şi oamenii se uită chiorâş la monumentala clădire împachetată în plase, ajunsă simbol al neputinţei mai marilor Judeţului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În urma deciziei din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, abuzul în serviciu nu mai poate exista decât în situația în care norma încălcată este prevăzută direct de o lege sau o ordonanță a guvernului. De asemenea, pe viitor, în cazul declarării neconstituționalității unei infracțiuni, toate consecințele acesteia vor înceta la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
26 Decembrie 2015, 11:15

Crăciunul 2015, unul dintre cele mai călduroase din istorie, cu temperaturi-record în Europa şi America

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acest Crăciun va rămâne în memorie ca unul dintre cele mai călduroase din istorie, termometrele indicând temperaturi-record în Europa, dar şi în America, relatează Le Figaro, citat de mediafax.ro.

Meteo-France a prognozat pentru vineri temperaturi minime cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius şi maxime între 11 şi 15 grade în partea de nord a Franţei sau de 14-19 grade în sud. Aceste temperaturi sunt în medie cu 8-10 grade mai mari decât mediile anuale şi se situează la niveluri-record pentru perioada de Crăciun.

"Este cel mai cald (Crăciun) din Franţa de la începutul măsurătorilor meteo şi, fără îndoială, nu a mai existat o lună decembrie atât de caldă la Paris din 1658", a declarat pentru Le Parisien meteorologul Frédéric Decker, de la Meteonews.fr.

Temperaturile sunt la fel de ridicate în restul Europei, dar şi dincolo de Atlantic. Joi, s-au înregistrat 22,2 grade Celsius la New York, o temperatură care nu s-a mai măsurat într-o zi de 24 decembrie din 1871. În aceste condiţii, turiştii s-au plimbat prin Manhattan îmbrăcaţi în tricouri, iar o artistă cânta pe stradă purtând doar un costum de baie.

În Virginia, portul Norfolk a înregistrat un alt record, de 28 de grade Celsius. Temperaturi ridicate s-au înregistrat şi în Canada, cu peste 21 de grade Celsius la Saint-Anicet, în Quebec.

La Londra, trecătorii au profitat de asemenea de căldură şi s-au întins pe iarbă în parcuri. De altfel, în Marea Britanie narcisele deja au înflorit, fără ca măcar să fi început iarna.

În staţiunile montane din Germania şi Franţa, zăpada poate fi văzută doar pe mici porţiuni, astfel că pasionaţii de schi nu pot practica sportul preferat, întrucât instalaţiile de zăpadă artificială nu fac faţă pe temperaturi de aproape 15 grade Celsius.

Unele persoane au stat la soare în parcul Villa Borghese din Roma sau pe plaja Alimos din apropiere de Atena.

Şi la Moscova a fost cald, astfel că oamenii se plimbau fără căciulă prin Piaţa Roşie, în condiţiile în care joi au fost măsurate 10 grade Celsius, un record pentru Ajunul Crăciunului. La începutul săptămânii, patinoarul artificial din Piaţa Roşie s-a închis "din motive tehnice", în timp ce cele 1.200 de patinoare naturale din capitala rusă nu au fost deschise deloc sezonul acesta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)
  • Constructorii au început turnarea pereţilor parcării subterane din centrul Oradiei (FOTO)
  • S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)
  • Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)
  • O veste proastă: Construcţia drumului de Oşorhei prin Podgoria a fost amânată pentru anul viitor (FOTO)
  • Trafic paralizat! Miile de orădeni care s-au dus la Piaţa 100 au blocat şoseaua de centură. Primăria şi ADP îşi 'asumă responsabilitatea' (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON