URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Ianuarie 2010, 11:19

Copiii nu pot fi vaccinaţi fără acordul părinţilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"A fost o neînţelegere asupra căreia s-a revenit. Vom cere acordul scris al părinţilor întrucât este vorba despre copiii cu vârste între 6 şi 16 ani, minori. Părintele răspunde pentru copii, aşa că vom cere acordul scris", a spus ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la Realitatea TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, miercuri după-amiază, a avut o întâlnire cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. "Cele două ministere vor elabora o strategie pentru acest segment de vaccinare", a arătat Cseke Attila.

Totodată, ministrul a precizat că medicii nu vor fi obligaţi să se vaccineze şi că imunizarea cadrelor medicale vizează doar responsabilitatea acestora. "Nota prin care li se cerea medicilor să se vaccineze, pentru că altfel nu vor mai putea avea acces la bolnavi a fost reparată astăzi (miercuri -n.r.). Numai cine nu munceşte, nu greşeşte", a adăugat Cseke Attila, replicandu-le astfel celor care au încercat să îl acuze pe secretarul de stat Adrian Streinu Cercel în legătură cu această decizie.

"Imediat după instalarea mea în fotoliul ministerial, m-am vaccinat. Asta nu numai pentru că ministrul trebuie să fie un exemplu, ci pentru că deja mă înscrisesem pe listă şi, după cum aţi văzut, parlamentarii s-au vaccinat azi. Aşa că eu am câştigat două săptămâni", a adăugat ministrul.

Campania de imunizare contra gripei noi a copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani ar putea începe în februarie, dacă vaccinul pentru aceste categorii de vârstă va fi aprobat de către Agenţia Naţională a Medicamentului.

Miercuri dimineaţă, secretarul de stat Adrian Streinu Cercel declarase că pentru imunizarea împotriva gripei A/H1N1 a şcolarilor şi a celor din grădiniţe nu este nevoie de acordul scris al părinţilor, ci doar de cel verbal. Streinu Cercel insistase asupra faptului că nu a cerut şi nu va fi cerut acord scris.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON